joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Enola Day: Fantoma UDMR-ului bântuie Consiliul Județean Arad

    de E. Nola | 16 iunie 2016, 9:30 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    4

    Ioțcu e doar o boare. Mai urât mirositoare așa, dar efemeră și fără importanță.

    Cu o batistă udă și nervii pe țambal, reziști câteva zile, dacă n-ai făcut nimic spectaculos împotriva lui poate scapi de furia celui zis Tufă de Euroi, aștepți răbdător până se termină vânticelul și duhoarea, după care vine Cionca.

    Și dacă nu mai vine?

    Cum adică, de ce să nu vină? Păi, n-a zis Falcă imediat după vot, Cionca la Consiliul Județean, el la Primărie, ce mai e de discutat aici?

    Păi, e, că dacă Ioțcu e o boare, în PSD este unul Fifor care tare aduce a Vifor, iar ăsta zice că mai există o variantă. La Primărie da, PNL-ul lui Falcă are majoritate absolută, n-are grețuri, îi ia pe lângă el pe cei doi de la UDMR, cu Bognár în frunte, doar așa, mai mult simbolic, cum a fost și treaba cu capitala culturală.

    Însă la Consiliul Județean e altă poveste. Una pe muchie de cuțit: PNL are doar 16 locuri, restul adunate toate fac iexact 17. Adică, zice Fifor acesta, prin vocea lui Căprar, dacă UDMR se unește cu PSD, PMP și ALDE, majoritatea de la județ nu mai este a lui Falcă, Cionca, Ioțcu, Țolea et co. Mă rog, de fapt ei sunt și et co, am zis-o așa doar de dragul poeziei!

    Formula este clară, amestecul însă pune unele probleme. În mod clar, dacă avem în vedere hotărârea nefirească a celor două partide de pe lângă PSD, PMP și ALDE, de a face front comun în fața PNL-ului condus plenipotențial de către Gheorghe Falcă, UDMR-ul devine acul balanței la Consiliul Județean. Dacă ar accepta să treacă în această tabără antiFalcă s-ar alege cu președinția Consiliului, ceea ce este absolut copleșitor, primarii unguri din județ ar jubila ca la victoria Ungariei în finala Campionatului European.

    pasare-1

    Dar precum această victorie, nemaivorbind de ajungerea în finală, este mai mult decât improbabilă, posibilitatea ca UDMR să accepte jocul propus de PSD la Arad poate fi exclusă din start. Și nu din cauza unor rațiuni superficiale, frivol-naționaliste, așa cum sunt înclinați unii să judece. Să le luăm la rând.

    UDMR nu mai este nici ea ceea ce a fost acum câțiva ani. Numărul maghiarilor din județ este în continuă scădere – se poate aproxima că în 25 de ani peste 30% dintre ungurii arădeni au plecat din țară, majoritatea dintre ei în Ungaria -, iar liderii nici ei nu mai sunt ce au fost odinioară. Locul  unor personalități precum Tokay, Hosszu sau Cziszter n-a fost luat de urmași pe măsură, viceprimarul Bognár fiind ultimul reprezentant al acestei generații de bizoni ieșiți la iveală după revoluție, martori și actori ai marilor evenimente de după 1989.

    Pe urmă, dacă o spunem pe aia dreaptă, prin realizarea unor scopuri simbolice primordiale și fundamentale: liceu separat, repunerea Statuii Libertății, manifestarea liberă a tradițiilor și culturii proprii, UDMR-ul din Arad și-a cam epuizat tolba revendicărilor specifice, apropiindu-se astfel de partidele românești, având priorități asemănătoare cu acestea.

    Toate acestea, și încă câteva de aceeași natură, transformă UDMR Arad într-un partid obișnuit cu scopuri obișnuite și cu tactici la fel de obișnuite, deci previzibile.

    De ce să renunțe astfel UDMR la colaborarea cu PNL-ul lui Falcă după 12 ani de conviețuire minunată la municipiu? De ce și pentru cine? De dragul PSD și pentru un post de președinte la județ?

    Nu prea merită și nici nu se întrezărește rostul. Pe Falcă pot fi siguri, omul este recunoscător pentru cei 12 ani neclintiți, în fond în acești ani UDMR a mai reușit ceva trecut sub tăcere și foarte puțin cunoscut majorității românești: a reușit să obțină finanțare regulată pentru Kamaraszinház, primul teatru profesionist din Arad în limba maghiară după o absență de șaptezeci de ani.

    De peste opt ani la Arad există stagiune teatrală în limba maghiară, iar spectacolele montate de Kamaraszinház au adus mai multe premii teatrale prestigioase la Arad decât toate celelalte trupe arădene la un loc. Viitorul acestui teatru – inclusiv o locație stabilă și definitivă – depinde de conducerea orașului, de Falcă în persoană, ar fi o prostie să rupi acum prietenia.

    Pentru că, să nu ne amăgim cu vorbe mari, despre asta este vorba, asta dorește PSD, pentru asta ar primi UDMR președinția Consiliului Județean. Din păcate pentru ei, PSD Arad se dovedește și de această dată cam scurt la minte și la simțire. Sau, ce să zicem, încearcă și ei marea cu degetul.

    Problema este mai mult decât simplă la o judecată serioasă: loialitatea UDMR poate fi asigurată de către Falcă printr-o singură mutare. Simplă dar copleșitoare ca la șah.

    Dacă UDMR ar intra în combinația otrăvită propusă de PSD, ar trebui să renunțe la postul de viceprimar deținut de către Levente Bognár de 16 ani. Asta pentru postul de președinte la Consiliul Județean – primul pe listă este Péter Faragó, președintele în exercițiu al UDMR și candidat sigur pentru Parlament – oarecum simbolic dacă avem în vedere raportul de forțe de acolo.

    În schimb, la o adică, dacă își joacă deștept cărțile – că, totuși, nu suntem aici la șah, ce naiba!- UDMR-ul, în timp ce îl păstrează pe Bognár la oraș, se poate trezi și cu un post de vicepreședinte la Consiliul Județean.

    Dar asta numai prin bunăvoința, sprijinul și rafinamentul politic, toate ale lui Gheorghe Falcă. Cum ar veni: formula e simplă și se reduce la povestea păsăruicii de pe gard…

    Specia-Dacelo-novaeguineae-doi-pescarusi-pe-gard-600x337

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. … ringul a fost prea mare, fără reguli.Rămâne un gust nedefinit, ca şi atunci când gusti dintr-o substanţă din care n-ai mai gustat.Cel mai prost şi aservit a iniţiat ceva care să-l avantajeze pe cel mai isteţ şi câştigător; l-a găsit pe cel potrivit să le facă jocul.Rundele au decurs conform planului isteţului prin intermediul prostului şi al naivului.Restul sunt povesti, istorie, doar că naivul nu merita o aşa trataţie, sau poate da?

      0 voturi
      +1
      -1
    2. Totul pentru scaunul llui Bognar Levente, ca daca nu ce facea saracul, ramanea pe drumuri. Asa ca UDMR-ul a lasat deoparte magyarimea si a luptat cu toate fortele pentru scaunelul de langa masa lui Falca. De cativa ani buni, princepele de Teleorman, mare aga Falca are un scaunel mic langa el pe care sta bufonul Bognar. Cel putin asa se vede de un ochi de fin analist politic. Domnule Falca, ai majoritatea, mai afti un bufon si mai cumpara un scaunel, mic, mic si pentru astalaltul.

      --1 voturi
      +1
      -1
      • Nu e chiar atât de simplu, la început am crezut și eu la fel, apoi după mai multe recursuri la ”surse”, am ajuns la concluzia că problema este lipsa de încredere în ALDE și PMP, respectiv Remețan și Ciupe. Cei de la UDMR se tem că pe parcurs vor trăda, lăsându-i pe udemeriști, cum se spune, în curul gol…
        Trebuie să recunoașteți că în afara declarațiilor lor de acum, nu pot prezenta nicio garanție pentru viitor. De aceea am apelat la înțelepciunea populară că pasărea din mână și cea de pe gard…
        Președinția de județ este deosebit de tentantă, având în vedere accesul la un purcoi de bani mult mai mare decât în cazul municipiului.

        0 voturi
        +1
        -1

    Scrie un comentariu

    7 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.