Explicațiile curg râu, nu e nimeni în țara asta care să nu știe de ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat în 11 Decembrie, chiar dacă, luat la amănunt, trebuie să recunoastem că nu s-a întâmplat nimic deosebit.

Liberalii, în degringoladă continuă, au făcut pe ei de orgoliu si aroganță, oferind PSD-ului la cutie o țară obosită de vorbe-n vânt și promisiuni veșnic neonorate.

Păi dacă e așa, dacă în douăzeci de ani – socotesc din 1996, atunci când Convenția Democrată a Țapului Ispășitor a reusit să smulgă frâiele din mâna lui Iliescu&co pentru prima oară! – cei care se cheamă mândru de dreapta n-au reusit, în afara propriilor averi, nimic din cele promise, mai mult, au avut neobrăzarea să taie din salariile si așa la nivelul ajutoarelor de șomaj din Austria, atunci să vină ăștialalți, ce-i de făcut în lipsă de altceva: să vină Dragnea și ai lui si să fie ca în Teleorman.

Muncă, ioc, ajutor social cât un salariu după ce plătesti regia la bloc! Păi, nu-i mai bine?

Explicația succesului pesedist constă în neîncrederea românului în clasa politică, în politicieni mai pe înțelesul tuturor. O dezamăgire cruntă după anii de glorie ai postceaușismului oglindită de participarea foarte scazută, nici 40%.

O societate democratică stabilizată funcționează adecvat atunci când la vot se prezintă între 40 si 60 la sută dintre alegători. Participarea pentru alegerea primului om în stat – președinte de obicei – este peste tot mai mare, în SUA între cincizeci si șaizeci la sută în anii de după cel de al II-lea război, la Parlament participarea fiind mai mică, dar rareori sub patruzeci la sută.

Cifrele care coboară sub patruzeci, amenințând bazele democrației, mărturisesc dezamăgire si neîncredere, cele care urcă peste șaptezeci indică apropierea de regimuri autoritare sau chiar dictatoriale.

În Europa occidentală, imediat după cel de al II-lea război, la fel ca în fostele țări socialiste de după 1989, participarea la alegeri era deosebit de mare, ajungând până peste nouăzeci la sută, indicând clar voința societății de a se îndepărta de oroarea autoritară.

Cu alte cuvinte, societatea românească de acum a ajuns la fundul sacului democrației, lăsând-i pe cei foarte interesați sau manipulati să decidă viitorul politic al țării iar aceștia, firesc, au optat pentru cei care, prin demagogia lor hoțească arhicunoscută, le-au oferit cele mai clare promisiuni că nu-i lasă nici pe ei să moară de foame.

Pe acestia nu-i interesează de fel cine sunt si ce potlogării au făcut cei pe care îi aleg, le ajunge să-i perceapă ca vicleni sau șmecheri destul ca să se descurce astfel încât, pe lângă averile pe care le strâng pentru urmașii direcți, să mai arunce câte ceva si celor care i-au votat cu gândul la recompensa obligatorie, dacă esti „domn”, precum un ciubuc.

Pentru acestia faptul că Dragnea nu este acum în pușcărie doar pentru că a primit condamnare cu suspendare nu înseamnă nimic, primul său gest prin care de fapt i-a ordonat lui Cioloș să nu scadă impozitele, așa cum era prevăzut chiar în programul pesedist, la fel, nu-i interesează, în fond nu e vorba de impozitele lor, nici de ajutoarele lor tip Teleorman.

Pentru acestia e mai preferabil coruptul dar înțelegătorul Dragnea cinstitului dar nehotărâtului Cioloș iar la Arad cu atât mai mult vicleanul Fifor încrezutului Falcă, cel cu rânjetul fixat pe față pentru eternitate de atâtea promisiuni pentru ceilalți proști.

Și iată, astfel, visul de patru deputați și doi senatori ai lui Falcă s-a transformat în trei deputati și un senator în carne și în oase pentru Fifor iar asta doar pentru că noul senator arădean nu dorește să împartă gloria de la Senat cu nici un noname localnic dintre cei pe care îi putea oferi un pesede local abia ieșit de la reanimare.

Oricum, în persoana lui Fifor avem în sfârșit, după multă vreme din nou, un parlamentar care dacă vrea poate să facă câte ceva pentru Arad, greutatea sa în partid înlesnindu-i acest lucru, iar dacă va ajunge si Ministru al Transporturilor va putea învinge dușmanul la el acasă prin realizarea rapidă a centurii de ocolire a orașului, cu pasarelele ei neterminate din imemoriale timpuri.

Mai mult decât atât, dacă își joacă bine cărțile, va putea crește si mai tare umilința prin manevrarea unui PNL arădean în disoluție, ajutat de ALDE și UDMR, va putea prelua puterea administrativă a orașului de sub nasul lui Falcă, cel care încă nu realizează, din câte se pare, că pentru el începutul sfârșitului a început deja de o bucată bună de vreme.

Nu e o noutate, Ghiță al nostru e paralel de ani buni cu realitatea, toate gesturile, manifestările sale din ultima vreme accentuând zborul său spre tărâmul de poveste al câinilor cu covrigi în coadă. Ajunge să vă uitați la expresiile celor din PNL Arad de la conferința de presă de luni ca să vă dați seama că îl asteaptă vremuri grele pe primarul Aradului.

Fața Domnului Lazăr Faur nu prevestea nimic bun, nici măcar pupilul Varga nu părea convins de explicațiile considerate până nu de mult geniale ale mărețului conducător, de Pistru ce să mai vorbim. Cristina nici nu a venit iar despre perdanții Șcheau sau Boghicevici ne putem imagina ce gândesc ei acum despre „șefu cel mare”.

Este evident că în această situație Falcă nu are altă variantă decât fuga înainte, prezența sa la consultările de la Cotroceni, după ce în prealabil a declinat orice responsabilitate pentru dezastru, marcând culmile penibilului pe care se cațără cu obstinație.

Dacă până acum până și adversarii săi cei mai înversunați se temeau să nu ajungă cumva, prin nuștiuce minune, sus, sus de tot – acolo unde țintea cu ochii sticlind mai ca al unui motan în călduri -, în guvern, prim-ministru, Doamne feri!, președinte, de acum este foarte clar că în cel mai bun caz va termina agățat de trupul Balenei Albe numite pe la noi PNL care se duce la fund cu înverșunarea animalului rănit și răzbunător.

În rest, toate cele bune.

Dacă zvonurile sunt adevărate, Calimente își termină si el contondenta sa cariera politică în care a reușit o singură mare realizare: să pună puncte de dezinfecție la vămile județului pentru prevenirea pătrunderii gripei aviare în țară pe alta cale decât buzunarul propriu.

Domnul Faragó din UDMR, în absența lui Igaș, va reprezenta singur la București pita din Pecica, singura necunoscută fiind prestația tânărului Vlad de la USR, liderul tinerilor liberi si frumosi din Aradul postliberal.

Ar fi bine să nu fie rău, însă despre începători nimic sau numai de bine, vremurile fiind de așa natură încât un observator atent se va putea lămuri cu privire la ei foarte repede.

•   În momentul redactării analizei lista arădeană a parlamentarilor nu era încă oficială, am mers pe zvonuri și logică, presupunând următoarea compoziție: Senat: Fifor, Cristina, Galiș, Cameră: Căprar, Tripa, Todor, Varga, Pistru, Farago, Vlad. Dacă se confirmă Galiș e de bine cu toate că nici acum nu ne-am revenit din șocul care ne-a lovit la auzul că Tăriceanu renunță la un bodyguard de talia lui Calimente.

Desigur, dacă Galiș se dovedeste doar un simplu zvon, lucrurile se complică, intră în joc Furău, Király si doctorul Wiener și, de ce nu, eternul și fascinantul Calimente…