În timp ce la București criza de guvern se prelungește și nici Trump nu mai știe dacă câștigă sau pierde în Iran, iar în Ungaria vecină e cutremur politic, aici, la noi, în Arad, e liniște și pace.

Vorba vine liniște și pace, mai sunt mici năzdrăvănii, Bibi dă o fugă până în Micălaca unde o salvare tocmai i-a spart arteziana cea nouă, în rest însă mai mult evenimente sărbătorești. Târguri de tot felul, campionat mondial de câini la Pecica, UTA joacă cu Teatrul Clasic, n-ai nicio șansă să ajungi la toate manifestările de bucurie și fericire din Arad.

Așa că mai bine rămâi acasă și stai în fața ecranului. Acolo, între o cafea și una mică, afli tot ce vrei, dar mai ales și ce n-ai vrea să afli sub nicio formă.

Politicienii, aleșii noștri și ai lor, de o vreme bună, stau și ei mai mult pe site-urile de socializare, Facebooku’ fiind locul unde îi găsești zi și noapte. Aici, la noi, mereu primii când vine vorba de occidentalisme – înainte de 89 dacă voiai să cumperi blugi originali în România veneai direct la Arad la Ocica – online-ul a devenit domeniul de manifestare absolut al celor aleși. O postare, un video, reel sau cum naiba se mai zice, și gata: totul e clar și evident, arădeanu’ poa’ să stea liniștit, treaba se face, s-a făcut și se va face.

Nu e de mirare că, obișnuit cu asemenea postări, omul locului de multe ori habar n-are despre ce e vorba. Uite și acum, efectele crizei politice ajung și la Arad fără să fie reținute de arădeanul plictisit de atâtea postări și comentarii. Domnul Fifor postează chiar zilnic, ne anunță regulat când îl putem vedea la Realitatea sau la Antene, care-i problema? Că se ia de Pașca, prefectul prezent și el zilnic pe ecranele de laptop și telefon? Nimic nou sub soarele arădean.

A, că a fost demis subprefectul Sulincean? Și care e problema? Domnul Pașca e șeful, nu? E drept, a ieșit la o conferință de presă, cu Domnul Bîlcea alături, încă înainte ca sus să se fi hotărât ce și cum. Doar așa, să se vadă că și la Arad e criză, nu doar la București. Și că se iau măsuri. Chiar dacă, personal, n-are treabă nimeni cu Domn’ Sulincean. E chiar un tip ok cu care poți fi și prieten la o adică. Numa’ că, asta este, dacă e criză, să fie criză și la Arad. Să nu creadă Domnul Fifor că poate să meargă până la capăt cu jignirile.

Până la urmă din toată această afacere cel mai prost a ieșit amicul Alexandru Chiriță. Ce să-i faci, așa-i la război: până la urmă sunt sacrificați cei care n-au nicio treabă cu lupta pentru putere. Omul, jurnalist la bază, chiar unul cu evidente calități, e drept, specializat mai ales în muzică și în filme, și-a găsit un loc la PSD Arad. În naivitatea sa sinceră și asumată a crezut că de acolo poate lupta cu sistemul politic arădean creat de Gheorghe Falcă. Așa la comunicare sau cum se spune de cei care lucrează să asigure imaginea instituției – în cazul nostru filială de partid – pe care îl reprezintă. Așa că Alecu, cum e mai cunoscut printre prieteni, sărmanul, n-avea ce să facă: serviciu-i serviciu, faci ce ți se spune și ce ți se cere. Ce mai poți face în jurnalismul arădean? Unde să mai vorbești despre muzică și filme?

Niște lucruri la care mai nou toată lumea se pricepe, Facebooku’ și celelalte sunt pline de specialiști în muzică, filme și sport. Asta așa, la modul general. Având în vedere că și la politică se pricep toți. Drept urmare, Alecu, săracu, a luat-o. Arădean fiind, cu amici peste tot și în toate, s-a trezit contrat până și de cei mai apropiați. Și el n-are unde să se ducă. Domnul Fifor e mai mult la București, Sulincean găsește până la urmă și el ceva, că așa e cu politicienii: până la urmă tot își găsesc ei locul. Dar un om simplu acolo, fără aspirații politice reale, care mai ia și el un ban făcând texte pentru partid, ce să facă? Se descurcă și el cum poate.

Subsemnatul, lucrând în presa arădeană de aproape patru decenii, l-am cunoscut pe „Conu Alecu” pe vremea Intersatului, prima televiziune particulară pe bune din țară. Pe atunci n-avea el treabă cu politica, făcea emisiuni muzicale pe la radio. Și nu oricum, ci la un nivel mult peste cel provincial. Din scurtele noastre discuții pe temă – muzică și filme – am realizat repede că e greu pentru el în aceste condiții. Cel puțin în aceste domenii era prea bun pentru presa arădeană. Așa că amu îmi pare rău de el, ajuns victimă nu neapărat inocentă într-un conflict politic care nu există și chiar dacă ar exista n-ar avea treabă cu el.

Și nu este singurul. Din nefericire, presa e în criză iar cea provincială într-o adevărată fundătură de ceva vreme. Sunt mulți foști jurnaliști – unii se consideră jurnaliști în continuare – prin Arad care au început absolut promițător, ca după o vreme, văzând disoluția și prostituarea presei arădene, să se refugieze pe la diferitele instituții și redacții unde priceperea lor putea fi folosită măcar în formă. Instituții și redacții legate de politică, în marea majoritate a cazurilor, chiar dacă, în sinea lor, acești jurnaliști ajunși la margine, n-avea prea multă treabă cu politica.

Am insistat, poate, prea mult pe „Conu Alecu”, dar nu îmi pare rău. Cine știe, poate el mai are o șansă. Având în vedere că ceilalți pomeniți pe aici, politicieni care se folosesc de priceperea altora, nu prea mai au. Din momentul în care ai ajuns să te folosești de alții pentru propria mărire, ești terminat. În meseriile adevărate, inclusiv jurnalismul, desigur.

În politica asta a noastră de trei surcele abia atunci începi…

Citește și:

Primarul s-a dus să certe șoferul Ambulanței care a spart fântâna de pe Aleea Borsec: „Îți mai vine să mai faci ceva, Doamne iartă-mă!” | Video