Inițiativa legislativă a USR de a condamna organizațiile considerate comuniste, propaganda comunistă, inclusiv la nivelul simbolurilor, a produs niscaiva valuri în opinia publică mai atentă, adică aceea care își procură informațiile și se produce în mod predilect pe FB.

Nu atât de mari ca ultimele aventuri ale Vioricăi Dăncilă, n-aveau cum, prim-ministrul României fiind deja o vedetă internațională care azi-mâine va umbri toate simbolurile culturale care ilustrează limitarea și prostia pe site-urile de socializare.

Este cât se poate de evident – cel puțin pentru un observator atent al fenomenului politic românesc – că inițiativa este una exclusivă de imagine, de demonstrare a faptului ca USR nu este un partid de sereiști, de prunci de nomenclaturiști, respectiv un vârf de lance al „neomarxismului” în România. Sunt calificative și șopârle care circulă de o bună vreme pe FB, venite, înainte de toate, dinspre toți care se simt amenințați de o creștere posibilă a alianței USR-PLUS, adică dinspre PSD, PNL, ALDE, PRO România, fără să mai vorbim de partidul din buzunarul de la spate al fostului președinte Traian Băsescu, partid chemat să-l propulseze pe acesta la Bruxelles, măcar atât dacă de altceva nu este capabil.

Sunt însă convins că cei de la USR și-au dat deja seama de greșeala comisă. Nici nu era atât de greu, făcând abstracție de câțiva fani înfocați sau de cei care văd în alianța lor cu Cioloș singura șansă de depășire a politicianismul corupt simbolizat de încleștarea pentru pradă dintre PSD și PNL.

Fără să intru în amănunte, înșir mai jos câteva argumente care ne arată de ce este o prostie demagogică această inițiativă.

Primul ar fi că avem astfel de lege, respectiv prevederi legale care condamnă promovarea unor idei și simboluri totalitare, de ură și intoleranță, indiferent că vin din dreapta sau stânga, mai mult decât atât, pe baza celebrului raport Tismăneanu, comunismul românesc a fost condamnat și declarat ca atare sub vestita oblăduire a celui care acum se pregătește ca după două mandate de președinte să ajungă un simplu parlamentar, mult mai bine plătit, însă, la Bruxelles.

Este drept, aceste gesturi și prevederi legale funcționează mai mult la nivel simbolic, efecte nu prea produc, în fond momentul a fost ratat de mult, atunci când celebrul punct 8 al Proclamației de la Timișoara a fost trecut cu vederea și măturat din atenția publicului prin vestitele manipulări și diversiuni de la Târgu Mureș, Piața Universității, respectiv mineriadele care au asigurat, nu menținerea comunismului, asa cum cred unii mai slabi de îngeri, ci supraviețuirea nomenclaturii ceaușiste de nivel doi, în frunte cu ultimul de pe listă cu voia noastră, Ion Iliescu.

Pe urmă, proiectul de lege este unul încropit fără să aibă în vedere regulile elementare ale procesului juridic, înainte de toate definirea termenilor cu care operează. Este vorba în primul rând de noțiunea comunismului.

Ce iaște comunismul? Nu este o întrebare retorică și nu poate fi răspuns cu ușurință. Cu nazismul și fascismul este cât se poate de clar: pentru toată lumea reprezintă regimurile autoritar-totalitare de dreapta interbelice, agresive și intolerante, genocidare în cazul nazismului, simbolizate de câteva nume care au ajuns sinonime cu aberația: Hitler, Mussolini și niște acoliți minori pe acolo.

Însă comunismul nu a fost și este doar un regim politic sau nu în sensul în care apare în marxism, o ideologie de secol XIX care este prezentă acum în majoritatea teoriilor politice cunoscute. Și nu doar în cele de stânga, cum ar fi socialismul sau social-democrația. Regimurile instaurate în Estul și Centrul Europei cu tancurile Armatei Roșii au urmat modelul stalinist al unui totalitarism nu de puține ori naționalist, criticat cel mai vehement tocmai de stânga de inspirație marxistă occidentală.

De altfel ei vorbeau de socialismul real atunci când pomeneau de aceste regimuri, considerând că nu au nici în clin, nici în mânecă cu spiritul teoriei comuniste de inspirație marxistă.

Apare astfel o mare întrebare: ce poate însemna atunci comunism în legea decomunizării propuse de USR? Tot ce ține de teoriile comuniste, inclusiv cele utopice ale lui Saint Simon și Fourier, eventual comunitatea autentică în care trăia Iisus cu discipolii săi? Interzicerea operelor lui Marx și Engels, asta ca de Bouharin sau Troțki să nu mai vorbim? Dar cu culoarea roșie cum rămâne? Nu de alta dar este puternic prezentă și în simbolistica nazistă.

Sau e vorba doar de practicile statului socialist românesc sub Gheorghe Gheorghiu Dej și Ceaușescu? Care practici, că au fost multe, unele chiar remarcabile. Mă gândesc înainte de toate la gratuitatea învățământului de la grădiniță până la universitate. Eventual interzicerea unor grupuri care militează pentru o socializare mai accentuată a proprietății? Ar fi ciudat, fiindcă toate partidele de stânga din Europa fac asta.

Dacă acești presupuși „neomarxiști” ar fi citit pe bune Marx, știau printre altele de vestita sa butadă cu istoria care nu se repetă. Sau dacă totuși o face, atunci drama sau tragedia se transformă în comedie.

Ceea ce înseamna că într-o țară cum este România, unde stânga politică niciodată nu s-a manifestat în mod autentic, problemele nu constă în pericolul revenirii unei stângi comuniste inexistente, ci în proliferarea în continuare a unor obiceiuri de pe acum seculare de care s-au folosit și pseudo-marxiștii români înscăunați de sovietici: hoția, minciuna, prostia agresivă mână-n mână cu lipsa compasiunii pentru celălalt, carierismul endemic bazat pe desconsiderarea competenței și priceperii autentice.

Nu reîntoarcerea unui comunism care nu a existat niciodată pe aici este marele pericol din zilele noastre pe la noi, dar și în întreaga Europa, ci dimpotrivă: revenirea la practicile și obiceiurile închistate într-un naționalism îngust și obtuz, un regim autoritar care se bazează pe angoasele și fricile ” maselor largi populare” manipulate și care se folosește de aceste temeri, induse printr-o propagandă parșivă care pare că nu mai are limite, pentru a asigura puterea unei clici imorale si inculte, indiferent că se consideră de stânga sau de dreapta.