De fapt, în prima linie se bate Emil de la Cluj și Gheorghe, pe la noi: Ghiță de la Arad.

Ceilalți doi, Ilie de la Oradea și Nicolae de la Timișoara or fi și ei pe acolo, dar ochii noștri sunt ațintiți asupra lui Emil și mai ales asupra lui Ghiță al nostru.

Pentru noi se bat, zic ei, noi, ce să facem, îi credem pe moment, pe urmă mai vedem noi.

E vorba de buget, desigur, de bani, adică, ei, Emil și Ghiță, că e vorba de cetățenii orașelor pe care le păstoresc, noi, ce să facem, îi credem deocamdată, pe urmă Dumnezeu cu mila.

Poate nu ați fost prea atenți, stimații noștri cititori, dar de două–trei zile despre asta auzim mai mereu, protestul primarilor la guvern, nemulțumiți de cifrele de buget care revin administrațiilor locale, adică marilor orașe, în frunte cu Bucureștiul – e și Firea acolo – și printre altele, celor patru care au speriat estul, este vorba de Alianța Vestului, formată, deocamdată doar pe hârtie și doar ca intenție, de cele patru orașe pomenite prin primarii lor, în ordine alfabetică, Arad, Cluj, Oradea și Timișoara.

E bine că primarii se bat să ne rămână mai mulți bani prin și în buget, nu e prea bine că până acum nu s-au prea bătut și în general este foarte rău că nu pomenesc nimic despre o reformă autentică a administrației publice, bazate pe descentralizare și autonomie economico-financiară.

Pentru că este foarte posibil ca acum, în urma vociferărilor de pe treptele guvernului și de la tribuna televiziunilor bucureștene care atât așteaptă, adică scandal, să le crească audiența, primarii, respectiv orașele lor să rămână cu ceva mai mulți bani de la buget, dar asta nu înseamnă că la anul nu va începe tot circul din nou, fiindcă legile și regulile rămân aceleași, profund centraliste, banii depind de guvern iar guvernul, după cum se știe, depinde de omul puternic al zilei.

Luați în ordine istorică, începând cu cel de al doilea război mondial ei, cei cu cuțitul și pâinea, au fost Gheorghe-Gheorghiu Dej, Nicolae Ceaușescu, Ion Iliescu, Traian Băsescu, iar în zilele acestea, destul de ciudat, unul care stă mai mult pe Facebook și în Insulele Maldive, fără să aibă o funcție de prim rang, da, ați ghicit, este vorba de omul nostru din Teleorman, Liviu Dragnea.

Aceștia au fost cei care știau că cel care face bugetul are pâinea și cuțitul, tocmai de aceea bugetul se decide la București, în județe fiecare face cum poate și cât îl duce capul.

Împotriva acestui centralism de secol XIX însă nu se revoltă nimeni, fiindcă obiceiul este să te descurci, să deschizi ușa cu piciorul și să lauzi marele conducător, precum în fabula celebră cu Corbul și Vulpea, până când acesta, un Corb furat de propria imagine, scapă cașcavalul din gura, în încercarea sa disperață și niciodată reușită să-ți demonstreze ca el, adică Corbul, cântă mai frumos decât Alina Gheorghiu.

Cu alte cuvinte, primarii noștri de acum, având în vedere că pe cracă stă un corb mai deștept și viclean, chiar dacă pe crengile care se văd mai bine a pus niște pițipoance de derutat adversarul, au luat inima-n mâini și ținându-se de mână, ca astfel să se simtă mai mulți și mai puternici, s-au pus sub cracă strigând în gura mare că dacă nu primesc bucăți mai mari din cașcaval, ei nu vor pleca acasă.

În această imagine esopică cel mai prost arată Domnul Emil, el care a fost odată și corb, stătea mândru pe cracă și nici prin cap nu-i trecea să împartă bucăți mai mari pentru înfometații de sub pom, dimpotrivă, a mai redus din fărâmituri.

Ieșind acum din fabulă, încântați de noul spirit civic al primarilor noștri, în frunte cu Negoiță, Firea și cei amintiți deja pe numele lor mic, fiindcă ei sunt de ai noștri, ne întrebăm, oare când se trezesc acești primari aleși de noi, oare când realizează că soluția nu este nici lauda, nici cearta, ci schimbarea regulilor, trecerea la un sistem modern, descentralizat și responsabil, de gospodărire a fondurilor, fiindcă aceste fonduri nu reprezintă o bucată de cașcaval găsită de corbul aflat în fruntea puterii din pom, ci munca milioanelor de oameni, cetățeni ai României, indiferent dacă lucrează în țară sau peste hotare, iar dacă ei își bat joc de acești bani, chiar dacă nu-și însușesc din ei nici un sfanț, se cheamă că fură cu nerușinare sau din prostie, asta contează mai putin. Primarii noștri protestatari, pe care îi salutăm de aici cu mult drag, văzând cum se luptă cu Dragnea pentru mai mulți bani, ar trebui să realizeze odată că nu ar trebui să fie vorba de împărțirea prăzii, ci de gospodărirea avutului comun al nației.

Cu alte cuvinte, revenind în fabulă, până când nu taie copacul acela din mijlocul Pădurii Nebune (cică Teleorman) pe care stă și se mândrește Corbul cu cașcavalul în gură, ei mulțumindu-se sa vocifereze și să țopăie, până atunci, cel puțin în ceea ce mă privește, nu am încredere în ei, nu cred în intențiile lor, considerând că nu cetățeanul îi doare, ci propriul buzunar în care vin prea puțin bani, adică, ca s-o spunem pe aia dreaptă, dacă tot în fabulă suntem, îi doare pe ei undeva de mine și de tine și de ceilalți ca mine și ca tine, singura lor grijă rămânând în continuare să prindă o bucată cât mai mare din cașcaval.