sâmbãtã, 18 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Enola Day – Când nebunul devine rege

    de Lajos Notaros | 12 februarie 2026, 7:30 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    0

    (foto: Chess.com)

    Nu v-ați gândit, așa-i, că doar în românește e posibil ca nebunul să devină rege? Chiar dacă oficial i se mai spune și ofițer, piesa aceea e numită fără probleme nebun în românește. Vine din franceza „fou”, în toate celelalte limbi are alte denumiri. Bishop, în engleză, mesager în germană, ofițer în unele limbi slave, nebunul jocului de șah doar în românește este nebun sadea.

    E vorba aici de istoria jocului de șah, începută cândva, prin secolele VII-VIII în India, un joc care transfigurează pe o tablă cu pătrățele lupta pentru putere și tot ce decurge de aici. O alegorie la modul în care cei puternici se folosesc, chiar până la sacrificiu, de ceilalți, dar mai ales de cei de jos – pioni se numesc în românește – pentru a câștiga în cele din urma lupta care le asigură dominația peste tot restul.

    Văzută de aici, tabla de șah numită Statele Unite ale Americii ne prezintă un joc mai rar – în șah chiar de neconceput, dar nu neapărat inedit în istoria umană – în care se recurge la sacrificiul suprem al regelui în favoarea nebunului.

    Sunt exemple destule în istoria umană în care nebunul se crede rege, dar relativ puține în care povestea se și termină bine. Nebunul nu poate fi convins că se află pe o cale greșită, singura soluție fiind schimbarea. În șah, nu e mare lucru să sacrifici nebunul, în politică însă de obicei se lasă cu scandal.

    Mai mult decât atât, scandalul devine mod de viață sub un rege nebun, tinde se devină normalitate, în asta constând pericolul cel mare. Ca oamenii, pionii și cei puternici care servesc regele să se obișnuiască cu scandalul și să nici nu mai dorească altceva.

    Și tocmai asta se întâmplă de o vreme în SUA lui Donald Trump.

    Melania și Trump

    Scandalul este la ordinea zilei. Nu contează despre ce este vorba, regele nebun are grijă de scandal. Că e vorba de imigranți sau de alte cele, e doar o chestiune de amănunt. Mai ales acum în era online. În care poți face orice, spunând mai târziu că a fost o neatenție sau o greșeală. Eventual o poantă pe care nu toți o gustă.

    Arunci rahat virtual pe adversari, îi prezint pe soții Obama drept maimuțe, nicio problemă. Important este ca cei care au puterea reală să te susțină. Adică să vină banii.

    Și ce este mai ironic este faptul că în această civilizație a tehnologiei digitale cei care au puterea reală sunt cei care stau în spatele acestei lumi fără carne și oase, a lumii virtuale.

    Chiar dacă mai nou a fost dat la o parte, cel care a asigurat realegerea lui Trump a fost, se știe, Elon Musk. Cel mai bogat om al planetei, cel care, deștept foc, a înțeles, se pare, că în această lume în formare elementul cel mai important este necunoscutul. Astfel, chiar recent, și-a botezat toate firmele pornind de la ”X”, simbolul de pe acum tradițional al necunoscutului sau necunoscutei.

    Elon Musk își unește companiile cu brandul X și le listează la bursă

    Dar prezența la „ungerea” lui Trump ca președinte a liderilor acestei lumi virtuale este bine cunoscută. Așa că săltarea lui Musk nu pune nicio problemă din moment ce ăialalți în frunte cu Bezzos au grijă ca „regele” să se simtă bine și să le facă cu mâna ori de câte ori îi vede. Pentru asta sunt în stare de orice – se știe: cu o pană de curent universală această lume pur și simplu dispare de parcă nu ar fi existat niciodată –, dacă e cazul bagă zeci de milioane într-un film în care nu aflăm nimic despre prima doamnă a SUA. Ceea ce este foarte bine, în fond ce am putea afla despre o primă doamnă care crede că nebunul său este rege.

    Ceea ce în lumea virtuală este absolut posibil.

    Și cu asta am ajuns la drama noastră. Cea a existenței într-o lume în care nu se mai fac distincții între real și posibil. Între adevărat și fals. Între bine și rău. Depinde a devenit cuvântul de ordine. Depinde de ce cred eu și ce e bine pentru mine. Mai precis despre ce cred eu că este bine pentru mine. Valoarea nu mai este stabilită de comun acord, în urma unor confruntări de idei pe bune, ci prin inteligența artificială. Cea care de fapt nu există, este nebunul programat să spună ceea ce vrem să auzim. Mai precis, ceea ce vor ăia care au programat-o să auzim noi, cei care nu înțelegem nimic.

    Nu noi, cei de jos, cei care oricum nu avem niciun cuvânt de spus în lucrurile cu adevărat importante. E vorba de cei care l-au pus pe Donald Trump președinte folosindu-se de artificiile lumii virtuale. Că e vorba de X, FB sau Tik-Tok contează mai puțin, ceea ce contează e ca prin aceste ”medii” să putem spune celor mulți exact ce vor să audă ca să se simtă bine și deștepți.

    Donald Trump n-a fost ales de americani, ci de americanii amețiți de noile metode ale lumii virtuale. Din acest punct de vedere, nici măcar nu este președintele real al Americii. Este doar un clovn pus pe scenă care face spectacol pentru noi cei care stăm toată ziua în fața ecranelor. Pus de cei care astfel pot face nestingheriți bani cu nemiluita.

    Gândiți-vă numai la Musk, cel tras pe dreapta de cei invidioși pe relația sa cu Trump. Cel mai bogat om al planetei merge spre 900 de miliarde. Adică de două ori produsul intern brut al României…

     

    Citește și:

    Primăria Arad interzice protestul împotriva amânării deciziei CCR. Organizațiile civice reacționează: „Se încalcă un drept fundamental!”

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.