“We are here to drink beer. We are here to kill war. We are here to laugh at the odds and live our lives so well that Death will tremble to take us.”

E întrebarea care circulă de câteva zile online și aiurea: oare ce are și cât de tare?

În fond, omul normal și neahtiat după putere cu orice preț are o problemă de înțelegere văzând cum se agață cineva de ea, fiind în stare să arunce în război o lume întreagă.

Nu e nicio exagerare, Lavrov deja vorbește de cel de al treilea război mondial, neexcluzând nici varianta nucleară. Desigur, Lavrov, ministrul de externe al lui Putin, nu vorbește singur, el spune exact ce vrea să audă stăpânul din gura lui.

E vorba de Parkinson, susțin unii care se dau specialiști, văzând mâna încleștată pe tăblia mesei și piciorul umblând singur în timp ce îl fixează straniu pe interlocutor. Fotografia a făcut înconjurul lumii, sporind și mai tare spaima celor care de la început l-au categorisit drept sisi pe cel care la slujba de Înviere s-a manifestat și mai ciudat, făcând grimase și mișcări demne de un copil plictisit și cam pierdut, nu unui șef responsabil al unei mari puteri.

Sursa imaginii: kremlin.ru

Cu spaima nu ai ce face. Are legile ei proprii, nu ascultă de rațiune, e ceva dincolo de ea, așa cum nici boala puterii nu ține de diferitele boli ale trupului și sistemului nervos.

Indiferent de ce suferă concret, Putin e bolnav de mult. Semnele s-au arătat de la început, imediat după ce a ajuns la putere datorită mahmurelii permanente a lui Boris Ielțîn. Desigur, sunt explicații destule. În fond într-o țară în care de la Ivan cel Groaznic încoace, oamenii normali și bine intenționați ajungeau rareori la putere, comportamentul lui Putin nu bătea la ochi. Dimpotrivă, marea majoritate a rușilor considera că după ce Gorbaciov a scăpat frâiele din mână, renunțând la cuceririle sovietice de după cel de al doilea război mondial, chiar era nevoie de un nou țar, unul care nu se lasă copleșit de cuvintele mieroase ale occidentalilor, vânduți toți ocultei mondiale, de un adevărat lider care lovește exact și tare acolo unde trebuie.

Așa încât boala lui Putin ține de tradiție și obiceiuri, altfel nu se explică cum poate o soție de soldat rus să își capaciteze soțul la telefon să violeze cât mai multe ucrainence, că așa le trebuie.

Poporul unei țări care îl ține pe Navalnîi la pușcărie și care închide publicația laureatului Nobel pentru pace nu vede nimic deosebit și bolnav în comportamentului lui Vladimir Vladimirovici, nu degeaba a sărit popularitatea sa pe noi culmi imediat după declanșarea războiului. Pardon, a operațiunii militare speciale în care mor oamenii cu miile.

Altfel spus, pericolul cel mare este că boala lui Putin este cea mai molipsitoare boală din lume.
Niciuna dintre vestitele epidemii, fie că e vorba de ciumă, holeră sau covidul acesta care seamănă – normal – mai mult cu un virus de calculator, nu a făcut mai multe victime decât boala puterii.

Ajunge să ne gândim la cele două războaie mondiale, la zecile de milioane de morți de pe câmpurile de luptă sau în bombardamente, asta fără să mai vorbim de lagăre. Să nu mai punem războaiele de dinainte, adevărate evenimente cotidiene, fiindcă numărul de victime, având în vedere tehnica și cei implicați, era mult mai mic în comparația cu războaiele moderne.

Și dacă Lavrov, ca portavocea lui Putin, vorbește de război mondial și nuclear, să ne imaginăm adâncimea prăpastiei, intensitatea febrei care îi copleșește pe cei cuprinși de boala puterii. Tehnica de astăzi, spre deosebire de săbiile și sulițele cu care se războiau strămoșii, are capacitatea de a pune punct civilizației umane, de a ne readuce în starea prezentată de un film celebru de la începutul erei atomice: Planeta Maimuțelor.

În această situație să ții cu agresorul, să încerci să cauți explicații pentru fapta sa, inclusiv prin minimalizarea sau chiar diabolizarea victimei, este un semn clar al molipsirii cu boala puterii. Desigur, în absența ei, a puterii reale, fiind un oarecare fără posibilitatea să apeși pe butonul roșu, te manifești cum poți și tu. Mai nou e mult mai ușor, lumea s-a digitalizat, devenind aproape virtuală – nici măcar moartea nu mai pare reală printre atâtea anunțuri pe FB -, poți spune ce și cum vrei, în cel mai rău caz câțiva te șterg din lista prietenilor. Virtuali, desigur, fiindcă prieteni adevărați n-ai avut niciodată și nu vei avea vreodată.

Sursa imaginii Baha Breaking the News (BBN) / BU

Bolnavii infecțioși nu se întâlnesc cu cei sănătoși, stau împreună izolați, FB-ul e tocmai potrivit pentru asemenea situații. Vor rămâne cu prietenii lor, febrili și ei, repetând la nesfârșit aberațiile cu care s-au molipsit în lipsă de altceva, fiind convinși că ei sunt sănătoși iar toți ceilalți bolnavi incurabili.

Nici prin cap nu le-ar trece să se gândească la rândurile lui Charles Bukowski, cele citate în original la începutul textului, cele care descriu cu maximă exactitate ce înseamnă viață adevărată:

”Suntem aici ca să bem bere. Suntem aici să omorâm războiul. Suntem aici să râdem de soartă și să trăim atât de bine încât morții să-i fie teamă să vină după noi”