Colega Raluca mi-a servit-o pe tavă!

Cu acte, documente, cu declarație de presă cu tot.

Declarația venită din parte primăriei e atât de subtilă încât se vede de la o poștă brațul îmbrăcat în Gucci al primarului, formularea de la început fiind o bijuterie de comunicare care l-ar face invidios și pe Goebbels cu Stalin plângând de ciudă în colț.

Pe Ceaușescu l-ar trece sudorile reci de invidie…

Zice așa declarația în prima propoziție, cea de introducțiune: „Primăria Arad a primit în ultimii ani premii față de modul în care are transparență față de comunitate!”

Vă rog eu, să nu intrăm în amănunte, să nu ne oprim la faptul ca premiile nu se primesc față de și nici transparența nu se are față de, ci este ori nu este.

Să trecem la miezul chestiunii, prieteni, să vedem ce zice primăria: când va părăsi Armata Cetatea, lăsând-o civililor, respectiv orașului?

Iată răspunsul primăriei prin omul care în puținele momentele de slăbiciune și neatenție mai poartă și Versace: „În momentul în care se va finaliza unitatea militară din Gai, în acel moment va fi o recepție a primăriei și o recepție a Ministerului, pentru că Ministerul Apărării a aprobat studiul de fezabilitate ce trebuie făcut pentru minister, în acel moment Ministerul o să ne prezinte un timp – pe care nimeni nu-l știm astăzi – timp de mutare a unității militare din cetate în unitatea din Gai”.

Nu vă luați după prima impresie: omul n-a vrut să zică nimic de la început, cuvintele i-au ieșit doar așa spontan din gură, că așa se întâmplă când comunici.

Hai să vă ajut: treceți peste cele două recepții, treceți peste studiul de fezabilitate, nu vă mai împiedicați cu atâtea ministere, rețineți doar afirmația dintre liniuțe: „pe care nimeni nu-l știm astăzi!”

Și mai rețineți, vă rog eu, că omul care se exprimă astfel este doctor în comunicare.

Nu, nu la figurat, la propriu, l-a luat la București cu Papa învățământului jurnalistic românesc, Mihai Coman, fost secretar general de redacție pe la Scânteia Tineretului tot cam pe atunci pe când învățau jurnalism pe acolo corifeii Cristoiu și Nistorescu.

Da, vă rog eu din nou, să ne concentrăm pe esență, să nu ne legăm de mărunțișuri cum că dacă nimeni nu știe nu mai e cazul să folosești pluralul de majestate, tu, chiar dacă ești primarul Aradului, logic și lingvistic în această expresie te încadrezi total în nimeni.

Ca noi toți de altfel, negația la toți fiind nici unul, altfel spus nimeni.

Să reținem așadar faptul clar și evident că în faza actuală a treburilor nimeni nu știe când va ieși Armata din Cetate, nici măcar elvețienii cu care primăria studiază oportunitățile din Cetate de după ieșirea Armatei.

Da, de ce vă mirați?

Iată, ce zice Falcă în persoana lui de doctor în comunicare: „Între timp, pe un proiect româno-elvețian, am avut și dezbateri în Arad, se cercetează voința publică a ceea ce trebuie făcut în cetate. Pe lângă voința publică, sunt implicați și specialiștii care au altă abordare, iar la finalul acestui proiect româno-elvețian, noi o să avem un document legat de ceea ce se întâmplă în cetate din punct de vedere al specialiștilor și ceea ce se întâmplă în cetate din punct de vedere al cetățenilor. Sperăm să fie aproape același lucru”.

Să trecem din nou peste voința publică a ceea ce trebuie făcut, să remarcăm mai bine diferența dintre voința publică și abordarea specialiștilor despre care deocamdată nu știm cât de departe se află una de alta, dar să sperăm să nu fie la ani-lumină.

Simplu, fără doctorisme în comunicare, ce zice Dr. Falcă despre Cetate și Arad?

Că habar n-are și nici nu-l interesează!

Iar dacă n-ar fi doctor în comunicare ar arăta exact unde nu-l doare de Cetate și de Arad, fiind însă doctor, nu-și permite, dar dacă lumea n-are atâta minte să înțeleagă, el n-are ce face.

Iar dacă ziceți că exagerăm, că avem noi ce avem cu Ghiță, poftim argumentele la afirmația că nu-l doare nici în cot: povestea nu este de azi de ieri, este de fapt de 25 de ani, asta ca să acceptăm că imediat după mătrășirea lui Ceaușescu oamenii aveau alte cele în cap, nu neapărat Cetatea și Armata.

Falcă este șef la Arad de 17 ani, dacă atâta timp nu i-a ajuns măcar să demareze rezolvarea, nu-i va ajunge nici timpul rămas până la Judecata de Apoi.

Tratativele cu Ministerul Apărării datează din anii nouăzeci, se știa de atunci că Armata vrea să se mute în Gai, dar lucrările de reabilitare ale clădirilor de acolo nici n-au început până acum, astfel încât nimeni n-are de unde știi când se vor termina.

Primarul doctor în comunicare se laudă de când îl știm cu excedentul bugetar al orașului și județului, altfel spus, dacă nu-l durea în cot de Cetate și de Arad, putea începe de mult lucrarea din Gai, nu avea nevoie nici de elvețieni pentru asta, știut fiind că elvețienii sunt mai greu de corupt.

Pro Arhitectura putea face studiu de fezabilitate și tot ce vroia mușchii lui Ghiță iar firmele prietene care au executat atâtea obiective măiastre precum strada Mețianu sau pistele de biciclete tip labirint din oraș, se puteau apuca în liniște de cazarma din Gai.

Nu-i deranja nimeni și mai aveam și avantajul că nu ne trezeam cu bănci de 6000 de euro pe Mețianu sau Pasarela Cerului de peste Mureș.

De altfel, toată comunicarea doctorală se referă la documente, nici pomeneală de ceva concret. Elvețienii ne vor livra un document, specialiștii altul iar voința publică un al treilea, te pomenesti. Cu aceste trei documente în brațe, Armata va rămâne în Cetatea pe care a început s-o părăsească acum douăzeci de ani așteptând să se huluie biserica peste ei, iar la Gai bălăriile vor ajunge să formeze un zid protector între autostradă și centură.

Dar nicio problemă, stați liniștiți!

În noile condiții, imediat după Judecata de Apoi, se vor contacta niște specialiști, de preferință din Elveția sau Belgia, Olanda, să nu-i caute nimeni, aceștia vor elabora un nou document iar Pro Arhitectura un nou studiu de fezabilitate.

C-o fi a patra sau a cincea, nimeni nu mai pune la socoteală că timpul a trecut de mult.

Sau cum credeți Dumneavoastră că se fac bani mulți din construcții în zilele noastre?

Simplu: să iei banii și să nu te apuci de ele!