Depinde, ar veni răspunsul unui interlocutor așezat, cu capul pe umeri.

Însă nu mai suntem pe vremea discuțiilor așezate și liniștite între oamenii aflați față-n față, discutând pe-ndelete la un pahar sau două, eventual în timp ce degustă ceva oferit de cel care se consideră gazda întrunirii. Lumea s-a mutat pe virtual și toate au devenit virtuale.

Privirea nu mai caută ochii celui cu care stă de vorbă, aleargă de colo-n colo, căutând ceva de care să se lege, o greșeală, o prostie, ceva care să demonstreze că toți sunt proști în afară de cel care tocmai le spune asta.

E o situație de pe acum banală, atât de obișnuită încât cei tineri sunt convinși că lumea a fost așa de când e și va fi la fel de acum încolo până în vecii vecilor.

Pentru cei mai în vârstă – așa cum este și cel care vă scrie aceste rânduri – este din ce în ce mai greu, aproape imposibil să se facă auziți, să fie acceptați ca cei bătrâni din vechime, cei care, spre deosebire de cei tineri, au văzut și trăit lucruri despre care ceilalți, obișnuiți să stea pe FB, nici măcar nu au auzit. Și nici nu mai vor să audă, din moment ce trecutul este depășit și fără importanță, nu mai are rost să îți pierzi vremea cu poveștile bătrânilor.

Corect, ar spune la asta omul care tocmai se conectează la laptop sau „degetează” pe digitalul de pe telefon, avem noi problemele noastre mult mai importante, nu are rost să ne pierdem vremea cu trecutul. Însă problema este că prezentul nici măcar nu există în afara noastră, privind spre ceilalți el tocmai se transformă în trecut, oferindu-ne ocazia să îi luăm la rost pentru că nu ne-au lăicuit postarea noastră de ieri.

Copleșiți de prezentul digital etern de pe ecrane pierdem ceva esențial pentru gândirea umană: capacitatea de a compara, de a judeca în funcție de situație, timp și loc. Pe FB toate sunt la fel în afara postărilor proprii, însă în realitatea palpabilă, cu miros și alte cele, lucrurile își relevă natura lor intimă, valoarea și importanța lor prin comparații în spațiu și în timp.

Astfel omul digital nu mai realizează că în România nu s-a trăit niciodată atât de bine, că libertatea nu a fost atât de extinsă și reală, că oportunitățile sunt aproape infinite în comparație cu ce a fost pe aici acum 20-30 de ani, asta ca să nu mai vorbim de vremurile eroice din cărțile de istorie pe care nu le mai citește nimeni, eventual le comentează pe FB.

Și în consecință, el, omul nostru, alegător pe deasupra, este chemat să îi voteze pe cei care îl vor administra – ceea ce înseamnă că se vor ocupa de el, de posibilitățile și oportunitățile sale – în următorii ani. Problema e dacă acest om, fără trecut și istorie, este oare în stare să-i aleagă pe cei mai buni, pe aceia care, nu doar în vorbe și pe FB, se vor putea ocupa onest și în cunoștință de cauză de acest lucru.

Aici este marea problemă. Dacă aceștia, cetățenii, adică, sunt destul de informați și hotărâți să aleagă, cum se spune pe aici, răul cel mai mic. Nu perfectul sau mai mult decât perfectul, pentru că așa ceva aici și în situația dată este imposibil. Dacă omul este în stare să discearnă între profitori și oameni de cuvânt, între impostori și competenți, între vorbe și fapte. Iar dacă este, are dorința și voința necesară să își rupă câteva ore de la treburi, inclusiv de la căutarea fericirii pe site-urile de socializare, să se ducă și să voteze în cunoștință de cauză.

În chestiuni de acest gen, cele legate de oameni și de conviețuirea lor, de societate, adică, e bine să avem în vedere că omul este o ființă greu de anticipat și de prezis, putem noi face sondaje și aproximări cu carul, finalul este întotdeauna cel puțin altfel decât cel prevăzut, anticipat. În fond în asta consta unicitatea societății umane, că, spre deosebire de cele neumane, animale sau vegetale, produce mereu surpriza, acel ceva inedit și nou care face ca societatea de acum 2000 de ani să pară totalmente ridicolă față de cea de acum.

Este aici însă o mare problemă, aceea că poate face acest lucru și în bine și în rău, din nou omul fiind singura formă de existență cunoscută care judecă lumea în funcție de acești termeni, chiar dacă ei, termenii, nu sunt nici foarte riguroși, nici foarte consecvenți.

Am elucubrat până aici gândindu-mă la dezorientarea majorității, mai ales tinere, atunci când vine vorba de alegerile din 9 Iunie. Și care sunt pentru administrație locală și reprezentarea la Uniunea Europeană. Foarte importante amândouă, în fond apartenența noastră la UE este un vis de secole care s-a împlinit până la urmă, și este foarte important cum îl visăm mai departe.

De importanța administrației locale nici nu are rost să mai discutăm, acolo se decide dacă trăim într-o societate tâlhărească, mincinoasă, așa cum ne-am obișnuit multă vreme sau una făcută pentru oameni, pentru ca ei să se înțeleagă și să trăiască cât se poate de bine în condițiile date și care nu mai depind doar de ei.

Desigur, eu știu demult cum voi vota. Nici nu are prea mare importanță, este un vot ca oricare altul, ceea ce vroiam să spun aici e că dacă renunți la vot sau dacă votezi fără să te fi gândit la consecințele votului tău, nu ai nici un drept să te plângi de cei aleși și de modul în care își fac sau nu își fac ei treaba…