duminicã, 28 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Elevii arădeni, campioni mondiali la robotică, recompensați doar cu o scrisoare din partea lui Iohannis. De la bursă au fost „săriți”

    de - | 5 ianuarie 2023, 11:13 AM | Educaţie | Naţional | Recomandările editorilor

    0

    Campionii mondiali la robotică din echipa arădeană Delta Force nu primesc niciun fel de bursă din partea statului român, chiar dacă titlul le-ar fi asigurat accesul nu la una, ci chiar la două burse de merit. Membrii echipei de robotică Delta Force a Liceului Național de Informatică din Arad au câștigat în aprilie 2022 Campionatul Mondial de Robotică de la Houston, Statele Unite ale Americii. Împreună cu două formații din Statele Unite, au format alianța câștigătoare, astfel că s-au întors acasă cu trofeul și cu medaliile de câștigători, transmite Rador, potrivit G4Media.ro.
    Mentorul principal al echipei de robotică Delta Force, Corina Botoșan, spune că birocrația românească i-a privat pe elevi de bursele pe care le meritau.

    „Echipa Delta Force a obținut la Campionatul național locul 2, premiul Inspire și astfel ne-am calificat la Campionatul Mondial. Acest loc 2 național ne-ar fi asigurat și o bursă de performanță, dar, din păcate, tot Ministerul Educației a trecut competiția la categoria celor pentru care nu se alocă buget pentru burse. Nu știm de ce, probabil nu sunt suficiente fonduri.

    Există însă o altă lege, legea nr. 235/ 2010 prin care se acordă burse de merit olimpic internațional elevilor care au obținut distincții, respectiv locurile 1, 2, 3 și mențiune la olimpiadele școlare internaționale, indiferent de disciplina de învățământ la care acestea au fost organizate, cu condiția ca aceste competiții să fie pe lista publicată de Ministerul Educației. Iar în ordinul numărul 3.066, pe liste, se află și concursul de robotică școlară First Tech Challenge România”, spune Corina Botoșan, concurs despre care Edupedu.ro a scris aici.

    “Bursa, așa cum spune legea, ar fi trebuit acordată începând cu luna imediat următoare câștigării titlului. Nici despre această bursă nu știm nimic, deși Liceul Național de Informatică a depus la Inspectoratul Școlar Arad o solicitare în acest sens în luna august. Nimeni nu zice nimic, iar copiii sunt dezamăgiți. Eu le-am explicat că munca lor nu se reduce doar la bursă. Ei trebuie să fie buni, în primul rând pentru ei”, adaugă Botoșan.

    Fiecare elev a primit câte o scrisoare de felicitare din partea președintelui României, Klaus Iohannis, dar atât. Până la urmă, concluzia este că în România fiecare este pe cont propriu, iar titlul le-a adus campionilor o experiență, o creștere a vizibilității și un CV care îi va ajuta cu siguranță în viitor, mai spune mentorul principal al echipei de robotică Delta Force, Corina Botoșan.

    „Beneficiile acestui titlu le-au adus copiilor o creștere considerabilă a vizibilității. Performanța lor a fost maxim apreciată de comunitate, de mass-media, de școală, de profesori. În definitiv, pentru ei, ca elevi, acest lucru este extrem de important și se traduce în creșterea încrederii în forțele proprii, cu adăugare de plus valoare muncii lor”, spune mentorul principal al echipei.

    Elevii arădeni spun că, deși și-ar fi dorit să primească burse, lipsa acestora nu îi descurajează.

    Mai multe detalii AICI

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.