miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Elevii arădeni au descoperit „misterele” orașului cu ajutorul Asociației Turism Alternativ și ghizii Arad Free Tours

    de Special Arad | 1 mai 2018, 9:14 AM | Educaţie | Știri Arad

    0

    Pe final de lună aprilie, Școala Gimnazială „Regina Maria” din Arad a organizat, cu sprijinul Casei Corpului Didactic „Alexandru Gavra” și a Asociației Turism Alternativ, un program educațional pentru elevii claselor V- VII. Copiii și profesorii de la patru școli din județul Arad au avut ocazia să descopere misterele orașului de pe Mureș alături de Marta Felfoldi și Endre Pasek, ghizii Arad Free Tours.

    Prima parte a proiectului a constat într-un tur ghidat al orașului, unde elevii au avut ocazia să afle lucruri noi despre clădirile istorice, dar să și viziteze anumite locuri unde nu au avut până acum acces, de exemplu Primăria sau Sinagoga Neologă. Astfel, trecând pe lângă foste clădiri adminstrative, palate sau licee cu tradiție, cei mici și-au însușit noțiuni de istorie și geografie locală, au conștientizat importanța îngrijirii obiectivelor- monument și au observat cum fiecare popor și-a lăsat amprenta, în trecut, asupra culturii orașului.

    În cea de-a doua parte a proiectului, participanții au fost găzduiți de Liceul Tehnologic „Francisc Neumann”, unde s-a organizat un workshop cu tema „Arad – orașul meu”. Elevii au avut de completat, pe baza celor văzute și învățate la tur, o „hartă mută” a Aradului cu propriile lor desene. Informațiile dobândite, pe această cale, au fost valorificate în creații originale, care dovedesc din plin creativitatea și ingeniozitatea celor mici. Cu acest workshop, a fost atins scopul proiectului de a promova istoria și cultura arădeană în rândul elevilor.

    harti

    Asociația Turism Alternativ dorește să adreseze mulțumiri, pe această cale, următoarelor școli participante la proiect: Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” Arad, Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu” Arad, Liceul Tehnologic „Ion Creangă” Curtici și Liceul Tehnologic „Francisc Neumann” Arad.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.