vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Elev mort după ce a căzut în fosa septică a şcolii

    de Special Arad | 26 septembrie 2014, 11:36 AM | Naţional

    0

    Un elev în vârstă de 14 ani, de la o şcoală din localitatea vâlceană Alunu, a murit, vineri, după ce, într-o pauză, a căzut într-o fosă septică goală de beton, din curtea instituţiei de învăţământ, transmite Mediafax.

    Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, copilul a ieşit în curtea şcolii şi a ridicat capacul din metal al fosei septice, care era goală, moment în care a alunecat în interiorul acesteia.

    La ora transmiterii acestei ştiri, poliţişti şi procurori se află la faţa locului pentru a stabili cum anume a fost posibil ca elevul să moară în timp ce se afla în şcoală.

    Băiatul în vârstă de 14 ani era în ultimul an de gimnaziu, la şcoala din satul Colţeşti, comuna vâlceană Alunu.

    Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea a fost informat cu privire la acest caz, urmând ca, dincolo de concluziile procurorilor şi ale poliţiştilor, la nivelul ISJ să se dispună măsurile care vor fi considerate necesare în urma incidentului.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.