El Hasni, exclus din lotul echipei UTA! „A înjurat și a gesticulat spre banca de rezerve”





Probleme în ceea ce privește disciplina la clubul UTA după remiza spectaculoasă cu Pandurii Târgu Jiu. Chiar dacă gruparea arădeană nu îi avea disponibili pentru jocul de mâine cu Metaloglobus pe fundașii Alin Șeroni, accidentat, și Paul Copaci, suspendat, Cristian Păcurar l-a trimis la echipa a doua pe tunisianul El Hasni.
„A înjurat și a gesticulat către banca de rezerve. Nu tolerăm așa ceva. Sancțiunea este pe o perioadă nedeterminată”, spune antrenorul secund al echipei UTA.
În aceste condiții, cel mai probabil că linia de apărare a arădenilor va fi formată din Ivan – Iuga – Melinte – Ciucur. Păcurar a apelat și la alți doi juniori, Denis Salka și Ionuț Gavrilă, care se alătură lui David Miculescu, Hrezdac, Isac și Oroian.
UTA va avea un meci dificil în fața unei echipe care în iarnă a fost preluată de fostul jucător al arădenilor, Gyuszi Balint. Metaloglobus a pierdut un singur joc în acest an, cel disputat în etapa trecută la Timișoara, cu ACS Poli. Metaloglobus luptă pentru evitarea retrogradării, având în componență jucători experimentați ca frații Herea.
În tur, UTA a câștigat cu scorul de 6-1, cea mai clară victorie din actualul campionat, dar acum datele problemei sunt mult diferite. Păcurar nu se va putea baza mâine pe accidentații Stahl, Șeroni și Coulibaly, dar revine Ionuț Neagu.Șeroni a suferit în îndindere fibrilară la gambă. Matei este suspendat.
Lotul echipei UTA pentru meciul cu Metaloglobus care se dispută sâmbătă de la ora 11: Bodea, Orlic – portari, Ivan, R. Iuga, Salka, Melinte, Gavrilă, Ciucur, Costin, Neagu, Hrezdac, Isac, Oroian, Kanda, Miculescu, C. Rus. D. Popa – jucători de câmp.
Comentariile portalului
Cât de repede ați uitat de "Cine nu sare, ia cu condamnare"-ul useristilor.Oare de ce?
Și marmota învelea ciocolata în staniol.
Din fericire nu e prima calificare. Aceleasi fete au mai obtinut o calificare la turneul final A la categoria de varsta U13 care a avut loc la Tg. Jiu in 2022.