Nu mi-a plăcut niciodată stilul de fotbal practicat de echipele lui Dan Petrescu. Nu mi-a plăcut nici Unirea Urziceni, nici Dinamo Moscova (singura echipă din străinătate a lui Petrescu căruia i-am văzut jocurile televizate) și nici CFR Cluj. Dar ce contează ce îmi place mie? Nu contează. Dan Petrescu a făcut performanță. Dan Petrescu a reușit 10 puncte cu Urziceni în Liga Campionilor, învingând echipe ca Rangers (chiar la Glasgow) sau Sevilla, iar acum a reușit unul dintre cele mai lungi parcursuri europene al vreunei echipe românești, jucând 14 meciuri în preliminariile Ligii Campionilor, apoi în grupele Europa League și „16”-imile de finală. Doar Steaua în ediția 2004-2006 a jucat mai multe meciuri.

Când sorții au decis ca adversarul echipei CFR să fie Sevilla, cu toții am murmurat. Era o atitudine de „nu avem nici o șansă. Ne dau două aici, trei acolo”. Singurii care au crezut în miracol au fost Dan Petrescu și băieții pe care îi antrenează. El chiar antrenează. Este genul de antrenor perfecționist, genul de antrenor care face din rahat bici, genul de antrenor care studiază în cele mai mici detalii adversarul și încearcă să scoată maxim dintr-un aut, o lovitură liberă, un corner, orice. Raportat la fotbalul mare, Petrescu este asemenea lui Simeone sau Mourinho, acel antrenor care sacrifică spectacolul, cedează posesia, dar urmărește exclusiv rezultatul. CFR a condus pe Sevilla cu 1-0 și a primit un gol întâmplător. Ieri, în Andaluzia, CFR nu a mai primit gol și a fost la o palmă de calificare, dar palma aceea a lui Traore s-a tranformat în henț și toată euforia golului marcat de Păun s-a transformat brusc în frustrare.

Ce vreau să spun? Vreau să spun că acest antrenor decide el tot: primul unsprezece, schimbările, posturile pe care evoluează jucătorii, transferurile, tot. Este antrenorul care vine la club la ora 8 dimineața și pleacă la ora 24 după ce antrenează și apoi urmărește zeci de meciuri ale echipei sale și ale adversarilor echipei sale, tocmai pentru ca totul să fie perfect în duelurile din teren. Este genul de antrenor care se supără pentru un aut bătut greșit, pentru un fault de joc la mijlocul terenului, pentru o pasă la portar dată într-un moment nepotrivit. Este antrenorul atent la cele mai mici detalii.

La alte echipe din România, poate mai valoroase din punct de vedere al calității jucătorilor, antrenorii sunt doar vocea patronilor, iar asta este clar în detrimentul fotbalului și în detrimentul jucătorilor și a echipelor.

Dan Petrescu a reușit să elimine pe Celtic, să bată pe Lazio și Rennes, să fie de două ori egala Sevillei cu niște jucători care acum un an și jumătate pierdeau ambele meciuri din dubla cu Dudelange, din Luxemburg. Tocmai de aceea vă arăt mai jos componența CFR-ului la meciurile cu Dudelange și Sevilla, iar 7 dintre jucători apar în ambele formule.

Dudelange – CFR Cluj 2-0

CFR Cluj Arlauskis – Cr. Manea, Vinicius, A. Mureșan, Camora – Bordeianu, Hoban, Culio – Ad. Păun, Țucudean, Omrani

Sevilla – CFR Cluj 0-0

CFR Cluj: Arlauskis – Cr. Manea, Vinicius, Burcă, Camora – Bordeianu, Djokovic – Deac, Păun, Omrani – Traore.

Trec peste faptul că Dan Petrescu nu știe să piardă, că acuză pe toată lumea la fiecare înfrângere sau punct pierdut, că arbitrii sunt cei care mereu îi vor răul. Peste toate astea, Dan Petrescu este un antrenor uriaș pentru fotbalul din România, un antrenor indispensabil în momentul de față dacă mai sperăm într-un reviriment cât de mic al fotbalului autohton.

Felicitări, CFR Cluj! Respect pentru munca ta, Dan Petrescu!