Echipa Direcției de Asistență Socială Arad a adunat haine și încălțăminte pentru oamenii nevoiași din zona Mărului





Comunicat. Din inițiativa Serviciului Protecția Copilului și Familiei din cadrul Direcției de Asistență Socială Arad, cu sprijinul conducerii instituției reprezentată de către doamna director general Oana Pârvulescu, s-au colectat de către personalul acestuia, în cadrul acțiunii denumite ”Fii responsabil!”, obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte pentru persoanele și familiile aflate în stare de risc social sau de excluziune socială și care locuiesc în Municipiul Arad în zona Mărului.
Deși se intră în contact direct zilnic cu aceste persoane nevoiașe, echipa din cadrul serviciului a rămas la fel de sensibilă la nevoile pe care beneficiarii serviciilor oferite le au și, astfel, de comun acord, s-a hotărât demararea acestei acțiuni.
Întrucât ne dorim ca acest demers să fie unul deschizător de drumuri, dorim să încurajăm pe această cale orice alte servicii, instituții sau autorități publice, precum și orice persoană fizică sau juridică interesată, să se alăture acțiunii inițiate de către noi. În acest sens ne puteți contacta la numărul de telefon 0257254923 sau pe email la adresa [email protected].
Comentariile portalului
PS Iar după ce-l veți scrie și-i veți da și un titlu, probabil veți întelege că autorul știe totdeauna cel mai bine ce vrea să transmită prin (...)
Repet: aștept cu nerăbdare articolul.
Domnului primar,cat si consilierilor lachei locali,le uram ca sa aiba nevoie cat mai curand de serviciile medicale,insa nu din comuna,ci de spital,pentru a realiza marsavia (...)