sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Durere, sacrificiu și sete de libertate – într-un cuvânt: One World Romania la Arad

    de Tomck@t | 7 decembrie 2019, 6:57 PM | Cultură | Film | Topic special

    0

    30 de ani de la Revoluție, în trei zile. Vineri seara, la Cinema Arta, a început prima ediție la Arad a Festivalului „One World Romania”, care include proiecții de filme documentare (realizate în România, Serbia, Franța, Austria, Croația și Germania), dezbateri cu invitați speciali (Mona Muscă, Vasile Popovici, Adriana Babeți, Indrei Rațiu, Vivi Drăgan Vasile, Ivana Mladenovic, Ana Szel și Andrei Dinescu), precum și evenimente dedicate elevilor de liceu. Intrarea este liberă pe toată durata festivalului, adică până duminică seară. 

    Nu încape nicio îndoială, dintre toate domeniile artistice, arădenii iubesc cel mai mult filmul, fie că vorbim de lungmetraje art house, scurtmetraje sau documentare. Drept dovadă putem socoti faptul că cele mai multe festivaluri arădene sunt de film. Și avem așa, anual: FARAD, Les Films de Cannes à Arad, Filmtettfeszt (Zilele Filmului Maghiar), Festivalul Filmului Francez, Très Court, Caravana TIFF, Caravana NexT, Caravana Metropolis, Caravana DocuArt, KinoDiseea, într-o mai mică măsură inclusiv Street Food Festival și Festivalul de Literatură și Film „Discuția Secretă”, ca să nu mai vorbim de programele săptămânale de la Cinema Arta (în colaborare cu Asociația CitiZenit) și cele lunare („Ne Vedem Joi”) în colaborare cu Kinema Ikon. Printre toate acestea se mai inserează proiecțiile lunare KineDok, festivalul AdDoc și, cel mai recent, Festivalul de Film One World Romania.

    „Această primă ediție a festivalului One World Romania la Arad păstrează specificul festivalului mare, de la București, un festival în cadrul căruia prezentăm filme documentare care tratează probleme contemporane din întreaga lume, ori chestiuni politice și sociale. Încercăm să includem în festival tot ceea ce vizează drepturile omului. Acolo, în capitală, festivalul are zece zile, iar în 13 ani am reușit să prezentăm filme din întreaga lume, în mare măsură. Aici (la Arad – n.red.), deocamdată, e un început, de doar trei zile, cu aproximativ zece filme în program, iar tema principală a acestei ediții e legată de cei 30 de ani, care se împlinesc în curând, de la Revoluție”, a spus în deschiderea festivalului Andrei Rus (foto), coordonatorul One World Romania.

    IMG 20191206 190915

    Ceaușescu: „canalia!”

    Festivalul a debutat la Arad cu scurtmetrajul „Jurnalul liber”, primul buletin de știri de după Revoluție realizat de colectivul studioului „Alexandru Sahia”. Un reportaj video care, în doar zece minute, sintetizează entuziasmul revoluționarilor din decembrie ’89, pasiunea și furia izbucnite din ahtiata libertate de exprimare (soții Ceușescu fiind numiți – pentru prima oară în mod oficial – „canalii”, „tirani” și „asasini”), speranța pentru un viitor mai bun, în care „oamenii nu vor mai fi nici noi, nici vechi, ci oameni – apărați de lege”, și, totodată, teroarea resimțită pe străzi în acele zile fatidice.

    Mamă activistă/politician și fiică cineastă

    În deschiderea festivalului, coordonatorul One World Romania, Andrei Rus, a mai subliniat două paralele din program, una dintre asemănări, între primul și ultimul lungmetraj prezentat la festival, fiind faptul că în ambele producții este vorba de vecinii noștri de peste hotare, sârbii. Conexiunea trece însă și în sfera social-politică, într-o perioadă în care țările Balcanice luptau pentru eliminarea Comunismului.

    Documentarul „Cealaltă parte a lucrurilor” rememorează ultimii 70 de ani din istoria fostei Iugoslavii și a actualei Serbii, prin prisma unei familii. Filmul realizat de Mila Turajlić (aflată abia la al doilea lungmetraj din carieră) o are în prim plan pe mama ei, Srbijanka Turajlić, profesoară universitară și activistă – una dintre cele mai puternice voci pro-democratice din fosta Iugoslavia și actuala Serbia.

    „Nimeni nu se gândește la viitor, ne batem cu toții între noi ca să ne rescriem istoria” – Srbijanka Turajlić


    Foto: IMDb

    Istoria recentă a Serbiei (respectiv Bosnia și Herțegovina, Croația, Macedonia, Muntenegru, Slovenia, Kosovo și Voivodina, cele care au alcătuit, nu demult, Iugoslavia) este marcată de dificultăți similare cu cele prin care au trecut românii, dar în același timp având diferențe notabile. Pasul lor din Comunism în Democrație nu a fost unul rapid, obținut cu sânge vărsat și Revoluție, ci a fost un proces lent, chinuitor, timp în care s-a vărsat sânge dintr-un alt motiv, din cauza unui război civil care a destrămat, până la urmă, Republica Socială Federativă, și timp în care economia țării a fost aproape de colaps, inflația ducând până la apariția unei bancnote de cinci sute de trilioane (un 5 urmat de douăzeci de zerouri!) de dinari.

    Andrei Rus, coordonatorul One World Romania a punctat și o altă asemănare superficială în programul primei zile a festivalului „One World Romania la Arad” și anume relația mamă-fiică, prin prisma carierei alese: regizoarea documentarului „Cealaltă parte a lucrurilor”, Mila Turajlić, este fiica activistei (și, ulterior, politicianului Srbijanka Turajlić), așa cum Mona Nicoară (cineastă și directoarea artistică a festivalului FARAD) este fiica politicianului Mona Muscă (fost membru al Alianței Civice, al Partidului Național Liberal și al Partidului Liberal Democrat). Comparația, desigur, e forțată, legătura subliniată de Andrei Rus fiind folosită doar pentru a anunța prezența Monei Muscă la festival, în calitate de invitat special, deoarece după proiecții, Mona Muscă și Vasile Popovici (fost deputat și fost ambasador al României în Portugalia și în Maroc) au invitat arădenii la o dezbatere pe tema tranziției anevoioase între comunism și capitalism, cu inevitabilele ei rătăciri și obstacole.

    Problematica sârbilor e cea care deschide și totodată închide prima ediție „One World Romania la Arad”.

    „Ivana cea groaznică” – un film în avanpremieră, este programat la închiderea festivalului din Arad (duminică, la ora 20), Acesta a avut până acum doar două proiecții în țară și este singurul film din cadrul festivalului care se situează la granița dintre ficțiune și documentar. Filmul realizat de cineastul Ivana Mladenovic – cea care, totodată, joacă în acest film – este o poveste autobiografică, iar subiectul principal este relația dintre sârbi și români încă dinainte de perioada comunistă și până în prezent.

    ivana cea groaznica 231633l imagine
    Foto: CineMagia

    Produția româno-sârbă „Ivana cea groaznică” a câștigat în acest an premiul special al juriului „Cineasti del Presente” la Festivalul de la Locarno.

    Vezi programul complet al festivalului AICI.

    O rețea „One World Romania” multilateral dezvoltată de ani de zile, inclusiv la Arad

    Pentru arădeni, „One World Romania” nu e neapărat o noutate, chiar dacă festivalul sub această denumire se organizează în acest weekend, în premieră, și la Arad.

    „One World Romania” a avut primele proiecții de filme documentare în orașul nostru în anul 2008, în cafeneaua KF, urmând ca din 2015, la inițiativa Asociației CitiZenit, seria de proiecții KineDok (un proiect național separat, gestionat tot de „One World Romania”) să aibă loc, pe rând, la Teba, la KF, la Cafeneaua Literară Joy’s, în curtea Liceului Pedagogic „Dimitrie Țichindeal”, la Cinema Arta, la Turnul de Apă, la Biblioteca Județeană și, în cele din urmă, din nou în KF. De asemenea, un alt proiect marca „One World Romania”, numit „One World Romania la Școală”, a debutat la Arad în primăvara acestui an, în sala mică a cinematografului Arta, tot la inițiativa CitiZenit. Și încă nu am terminat lista! Tot anul acesta, în luna mai, tot la Cinema Arta, a debutat la Arad un al treilea proiect „One Word Romania” și anume „AdDOC”, un festival de film documentar făcut de adolescenți pentru adolescenți.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.