marþi, 23 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    „După un an şi jumătate aflăm că avem un rechizitoriu bun de aruncat la gunoi”

    de - | 13 iunie 2019, 7:46 PM | Naţional

    0

    Se împlinesc 29 de ani de când minerii au ajuns în Bucureşti şi au început şirul de violenţe împotriva demonstranţilor care ocupaseră Piaţa Universităţii. Patru oameni au fost declarați morți oficial şi peste 1.300 au fost răniţi în timpul Mineriadei din 13-15 iunie 1990. Dosarul în care sunt anchetate faptele din acea perioadă a fost trimis în judecată abia anul trecut. Anul acesta s-a întors însă la Parchet.

    Procurorii militari au refăcut șirul evenimentelor și acele zile și susţin că, în zilele de 11 şi 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti. Aceștia militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara şi îşi exprimau, în mod paşnic, opiniile politice, în contradicţie cu cele ale majorităţii care forma puterea politică la acel moment.

    (…) Mărieş susţine că din dosar lipseşte cam 80% din ceea ce s-a instrumentat în perioada 2005 – 2007„După un an şi jumătate aflăm că avem un rechizitoriu bun de aruncat la gunoi”, a mai spus preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie.

    Citeste mai multe pe : digi24

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.