După ce s-au izbit violent într-o remorcă, un motociclist și-a abandonat prietena plină de sânge în mijlocul drumului





Grav accident de circulație marți după-amiaza pe șoseaua Timișoara – Lugoj. Un motociclist și-a rănit prietena și a abandonat-o plină de sânge în mijlocul drumului. După câteva ore, polițiștii aveau parte de o surpriză de proporții.
În jurul orei 17.00, bărbatul și prietena lui se îndreptau cu motocicleta spre Timișoara. Aproape de intrarea în oraș, tânărul a pierdut controlul motorului și s-a izbit violent de remorca unui camion. În urma impactului, fata a fost rănită. S-a prăbușit de pe motocicletă în mijlocul șoselei.
Când a văzut ce s-a întâmplat, motociclistul, în loc să-i acorde tinerei primul ajutor, a fugit pe câmpul din vecinătate sub ochii uluiți ai șoferilor aflați în acel moment în trafic. Aceștia din urmă au sunat la 112 și au dat alarma.
Fata a fost preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul Județean Timișoara, având picioarele rupte și fracturi costale.
Politiștii au încercat să dea de urma fugarului, dar în zadar. După două ore de la producerea accidentului, motociclistul și-a făcut apariția la sediul Poliției Rutiere însoțit de un avocat.
Agenții l-au supus pe tânăr unor teste. Dispozitivele polițiștilor au scos la iveală faptul că motociclistul nu băuse, însă se pare ca acesta consumase droguri. Aparatul oamenilor legii a indicat valori pozitive la THC, substanța activă conținută de marijuana și cannabis.
Bărbatul se va alege cu dosar penal pentru conducere sub influența substanțelor psihotrope și fugă de la locul accidentului.
sursa: opiniatimisoarei.ro
sursa foto: Facebook.com/Radare Timisoara +Judet
Comentariile portalului
https://web.facebook.com/reel/1625671734761961
Cum se luptă Nicușor cu mafia imobiliară: - pierde procese pe bandă rulată (pe banii cetățenilor, cu firme externe de avocatură) - refuză să pună în aplicare sentinț (...)
Atitudinea personagiilor publice surprinse in fotografii transmit un mesaj comun: “cainii latra, caravana trece”! Oricum ar fi ei se simt legitimati si mandrii; le plezneste obrazul si burdihanul de placere! (...)