După ce a câștigat finala de la Madrid, Halep s-a calificat și în finala de la Roma
Jucătoarea de tenis Simona Halep arată că, în această perioadă, este într-o formă de zile mari. Poate cea mai bună perioadă din carieră, calificându-se în două finale consecutive. La finalul săptămânii trecute, Simona Halep o învingea în finala turneului WTA de la Madrid, în trei seturi – 7-5, 6-7, 6-2, pe franțuzoaica Kristina Mladenovic.
Sâmbătă, românca s-a impus rapid, în două seturi – 7-5, 6-1, în semifinala jucată în fața olandezei Kiki Bertens.
Astfel, Simona Halep va juca finala, duminică, la prânz, cu învingătoarea din cea de-a doua semifinală, disputată între Gabrine Muguruza (Spania) și Elina Svitolina (Ucraina).
La ediția de anul trecut, de la Roma, Halep a fost eliminată încă din turul 2 al competiției de către australianca Daria Gavrilova, în urma unui meci care a durat aproape două ore (3-6, 6-4, 3-6).
FOTO: Guliver / Getty Images


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)