joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    DSP Arad atenționează asupra opțiunilor culinare de Paști și reamintește de existența Centrelor de Permanență

    de Raluca Medeleanu | 20 aprilie 2022, 12:47 PM | Sănătate | Știri Arad

    0

    imagine cu rol ilustrativ

    Comunicat. Având în vedere că, urmează perioada Sărbătorilor Pascale, Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Arad atenţionează cetăţenii cu privire la riscurile la adresa sănătăţii publice.

    Persoanele care au consumat, până la sărbători, doar alimente de origine vegetală sunt îndemnate să introducă treptat, în alimentaţie, produsele de origine animală şi să le consume cu moderaţie. Alimentaţia din aceste zile trebuie să fie echilibrată, iar cuvântul de ordine este „moderaţie”.

    Recomadări pentru populație:

    1. Ouăle trebuie consumate în cantităţi limitate, nu mai mult de două pe zi (datorită cantităţii mari de colesterol din gălbenuş), alături de legume proaspete de sezon. Utilizaţi pentru vopsirea ouălelor numai vopsea care are avizul Ministerului Sănătăţii.

    2. Carnea de miel (drob, friptură, etc.) să fie consumată în porţii rezonabile, cu o bogată garnitură de legume: salată verde, salată de crudităţi, broccoli/conopidă, ciuperci, fasole verde, evitând pe cât posibil garniturile de cartofi, orez sau paste.

    3. Puteţi înlocui carnea de miel cu iepure, ied, peşte şi/sau pui, care sunt mai uşor digerabile.

    4. Alimentele (carnea şi chiar legumele) să fie gătite, de preferinţă, la cuptor sau grătar, evitând prăjeala în grăsime (untură, ulei, etc.).

    5. Dulciurile aduc un aport considerabil de calorii, de aceea trebuie consumate în canţităţi foarte reduse. Nevoia de dulce care apare după masă , poate fi potolită cu o salată de fructe, dar fără frişcă sau alte sosuri dulci.

    6. Alcoolul în exces, constituie, de asemenea, o abatere frecvent întâlnită cu prilejul sărbătorilor, ducând la apariţia stării de ebrietate, însoţită sau nu de tulburări digestive, cardiace, etc. Se recomandă, aşadar, un consum responsabil, moderat, inclusiv la cafea şi tutun!

    7. După o masă bogată se recomandă mișcare ( mers pe jos, sport) nu este bine să ne aşezăm în faţa televizorului sau să dormim. De asemenea, dacă masa durează mai multe ore, se recomandă pauze mai lungi între feluri.

    8. Nu în ultimul rând, recomandăm respectarea regulilor de igienă, pentru a preveni toxiinfecţiile alimentare:

    • nu consumaţi carne ce provine din tăieri clandestine/ambulante, ci numai pe cea cumparată din magazinele/sursele autorizate;

    • nici băuturile alcoolice (vin, ţuică, etc.) nu trebuie procurate de la comercianţii ambulanţi;

    • nu consumaţi carne insuficient tratată termic;

    • nu folosiţi ouă de raţă/gâscă la prepararea cremelor, prăjiturilor, maionezei;

    • păstraţi alimentele uşor alterabile (carne, peşte, ouă, maioneză, creme) la frigider;

    • menţineţi igiena mâinilor, spălându-vă frecvent, ori de câte ori este nevoie.

    Consumarea alimentelor în exces, mai ales carne de miel şi de porc, preparate tradiţionale (drob, pască, cozonac, ouă roşii, maioneze etc.) şi băuturi alcoolice, poate duce la :

    • dispepsii gastro-intestinale (greţuri, balonări, dureri abdominale difuze, scaune diareice, etc.)

    • crize de ulcer gastro-duodenal (dureri în abdomenul superior, vărsături alimentare, arsuri retrosternale, etc.)

    • acutizarea colecistopatiilor cronice (dureri în abdomenul superior, greţuri şi uneori vărsături, amar în gură, balonări, diaree, etc.)

    • infarct de miocard şi tulburări de ritm cardiac (dureri precordiale sau retrosternale, lipsă de aer, palpitaţii, senzaţia de frică etc.)

    Dacă vă confruntaţi cu simptomatologia mai sus amintită, prezentaţi-vă de urgenţă la medic !

      De asemenea, reamintim populaţiei că se poate adresa pentru servicii medicale celor 19 centre de permanenţă (11 în mediul urban și 8 în mediul rural) ,serviciului de ambulanţă, serviciilor de gardă- Unităţile de Primire Urgenţă din cadrul spitalelor.

    • Serviciile medicale acordate de medicii de familie în cadrul centrelor de permanență sunt gratuite și se adresează tuturor persoanelor care le solicită, indiferent de statutul de asigurat al acestora și indiferent pe lista cărui medic de familie sunt înscrise.

    Serviciile medicale acordate de medici în cadrul centrelor de permanenţă sunt următoarele:

    1. asistență medicală în afecțiunile acute și urgențele medico-chirurgicale, în limitele competenţei medicului de familie şi posibilităţilor tehnice;

    2. trimitere către alte specialități în vederea internării, în situaţiile care depăşesc competenţele medicului de familie;

    3. administrarea medicației necesare tratamentului de urgență;

    4. eliberarea unei scrisori medicale pe care pacientul o va prezenta în zilele următoare medicului său de familie pentru informarea asupra diagnosticului și tratamentului administat în centrul de permanență.

    Programul de lucru din centrele de permanență este următorul:

    • în zilele lucrătoare ,garda se instituie între orele 15.00-8.00

    • în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale precum și în zilele declarate libere de către Guvernul României garda durează 24 ore, desfășurându-se între orele 8.00-8.00.

    1. CENTRUL DE PERMANENŢĂ „DR.I.T. MERA” ŞIRIA :

    Adresa: Şiria, Str.Reg.85 Infanterie, nr.1859, ap.1 , Telefon : 0257.531226

    2. CENTRUL DE PERMANENŢĂ GURAHONŢ:

    Adresa: Gurahonţ, Str.Ioan Buteanu, nr.28 ,Telefon : 0257.316020

    3. CENTRUL DE PERMANENŢĂ MONEASA:

    Adresa: Moneasa, nr.73 , Telefon : 0257.313110

    4. CENTRUL DE PERMANENŢĂ VLAICU:

    Adresa: Arad, Calea Aurel Vlaicu, Bl.7, ap.34, Telefon : 0257.212950

    5. CENTRUL DE PERMANENŢĂ FELNAC:

    Adresa: Felnac, nr.393 , Telefon : 0257.411000

    6. CENTRUL DE PERMANENŢĂ IGNAT:

    Adresa: Arad, Str. Oituz, nr.224-226 , Telefon : 0257.285905

    7. CENTRUL DE PERMANENŢĂ PARIS:

    Adresa: Arad, Str. Paris, nr.2, corp B, ap.8 , Telefon : 0753.707906

    8. CENTRUL DE PERMANENŢĂ GENESYS:

    Adresa: Arad, Str.Dr.Cornel Radu, nr.3 , Telefon : 0749.217573

    9. CENTRUL DE PERMANENŢĂ ILYES:

    Adresa: Arad, Str.Independenţei, nr.11 , Telefon : 0357.430460

    10. CENTRUL DE PERMANENŢĂ CHIȘINEU CRIȘ:

    Adresa: Chisineu Cris, Str.Înfrățirii, nr.95 , Telefon : 0357.430520

    11. CENTRUL DE PERMANENŢĂ GURBA:

    Adresa: Gurba , nr. 40, Telefon : 0357.404026

    12. CENTRUL DE PERMANENȚĂ SÂMBĂTENI:

    Adresa: Sîmbăteni, nr.96 , Telefon : 0357.405600

    13. CENTRUL DE PERMANENȚĂ LIPOVA:

    Adresa: Lipova, str.Făgetului, nr.6, Telefon: 0357.409029

    14. CENTRUL DE PERMANENȚĂ TURCIN:

    Adresa: Arad, str.Episcop Roman Ciorogariu, nr.52, Telefon : 0257.285510

    15. CENTRUL DE PERMANENȚĂ MEDISYS:

    Adresa: Arad, str.Calea Timișorii, nr.30, Telefon : 0765.721700 , 0257.709638

    16. CENTRUL DE PERMANENȚĂ ”MEDMUN” VLADIMIRESCU

    Adresa: Vladimirescu, str.Progresului, nr.69, Telefon : 0257.514709

    17. CENTRUL DE PERMANENȚĂ ”ACOPERĂMÂNTUL MAICII DOMNULUI” GRĂDIȘTE

    Adresa: Arad, str.Smochinului, nr.2, Telefon : 0374.930991

    18. CENTRUL DE PERMANENȚĂ ”LASERMED” VLADIMIRESCU

    Adresa: Vladimirescu, FN, Telefon : 0257.708340

    19. CENTRUL DE PERMANENȚĂ SÂNTANA

    Adresa: Sântana, str.Muncii, nr.53 , Telefon : 0257. 462092

    • Serviciul Judeţean de Ambulanţă poate fi solicitat gratuit, din orice reţea de telefonie fixă sau mobilă ,la numărul unic de apeluri de urgenţă 112.

    • Spitalele şi structurile de primiri urgenţe (camere de gardă, compartimente şi unităţi de primiri urgenţe) au activitate permanentă, în conformitate cu planificarea medicilor în turele de gardă.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.