joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Drumul spre glorie! Dennis Man și Adi Petre luptă pentru România la Euro U21. Primul obstacol: Croația

    de Lucian Dănilă | 18 iunie 2019, 4:52 PM | Sport

    0

    Simțim din nou fiorul unui turneu final de fotbal. Ne sunăm prietenii și ne întrebăm unde vom vedea meciul României, căutăm terase cu televizoare ca să urmărim meciul României cu Croația la fel cum le vedeam pe cele din 90, 94 sau 98 sau 2000, turnee la care România chiar a contat avându-l pe Hagi (senior) în frunte.

    Astăzi nu vom vedea naționala mare, ci ne mulțumim cu tineretul, un tineret de la care așteptăm să ne poarte în anii care urmează la marile turnee finale mondiale sau europene. Am urmărit și Euro 2008, cel în care România a fost la 11 metri de calificarea în „sferturi”, dar Buffon a fost mai inspirat decât Adi Mutu. Peste ani, în 2016, când ne-a bătut Albania, am înțeles că generația din 2008 chiar avea ceva valoare, având acolo fotbaliști precum Cristi Chivu, Adi Mutu, Lobonț, Contra, Raț sau Rădoi, jucători care au jucat pentru echipe mari ale Europei cu rezulatte bune.

    Astăzi sperăm din nou. Acești mici tricolori s-au născut majoritatea dintre ei în 1998, chiar anul în care România participa pentru ultima dată la un campionat mondial, cel din Franța. Atunci strălucea Hagi și tot în acel an s-a născut, la Istanbul, Ianis Hagi, cel care astăzi este unul dintre vârfurile de generație al României, un fotbalist care a crescut foarte mutl în ultimul timp și care pare că și-a câștigat deja un loc de titular în naționala de seniori. Îl avem și pe Ionuț Radu, portarul de la Genoa, unul dintre cei mai de perspectivă portari ai Europei. E și Pașcanu, de la Leicester, Băluță care va juca la Brighton, Pușcaș – care a marcat două goluri cu Malta și alții.

    Aradul, însă, stă cu pumnii strânși pentru doi jucători, pentru doi fotbaliști care au făcut furori – în liga a doua, e drept – pentru UTA și pe care drumurile i-au purtat fie spre București, fie spre Danemarca. Dennis Man și Adrian Petre este numele lor și așteptăm foarte mult de la ei.

    dennis man

    Dennis a devenit în ultimele două sezoane „perla” de la FCSB, un jucător care în urmă cu o săptămână marca pentru echipa națională contra Maltei. A făcut un sezon foarte bun la UTA în 2015-2016, când avea doar 17 ani, și FCSB a plătit în total 620.000 de euro arădenilor pentru serviciile sale. Este cel mai scump jucător din Liga 1 conform transfermarkt, iar UTA mai păstrează 11 procente dintr-un viitor transfer. Un băiat foarte cuminte, un fotbalist extrem de talentat pe care acest Euro U21 îl poate aduce și mai mult în atenția unor echipe din campionatele puternice ale Europei. Jucător de bază pentru Isăilă și Rădoi în preliminarii, Dennis este anunțat titular în partea dreaptă a ofensivei României, alături de Hagi, Coman și Pușcaș. Lui Dennis nu îi place să vorbească prea mult deși este dus la tot felul de conferințe de presă. El vorbește pe teren, gesticulând mai ales cu piciorul stâng, un picior care îl poate ajuta să devină un mare, mare fotbalist.

    adrian petre

    Adrian Petre s-a remarcat tot la UTA, în sezonul 2017-2018, an în care a marcat de 29 de ori pentru „Bătrâna Doamnă”. Crescut în cartierul Vlaicu, Petre vine parcă din altă lume comparativ cu cei din generația sa. Foarte inteligent, cu un discurs demn de un leadership, un băiat care ascultă Queen și care este foarte orgolios. Avea doar 17 ani când își cerea locul de titular la UTA, devenind apoi liderul acestei echipe. Fan al lui Zlatan Ibrahimovic sau Kaka, Adi Petre a fost foarte inteligent și când a ales să plece de la UTA. A plecat în schimbul unei sume de aproximativ 600.000 de euro. Curtat de câteva echipe din Spania sau Italia, Petre a ales să joace în liga secundă a Danemarcei, la Esbjerg. În doar două sezoane, Adi a devenit golgeterul acestei echipe care a promovat în primul an, iar la finele sezonului recent încheiat a obținut biletele pentru Europa League. În preliminarii și-a făcut treaba de câte ori a intrat, marcând cu Bosnia și Liechtenstein. Nu este anunțat titular, dar suntem convinști că atunci când se va apela la serviciile sale va arăta de ce este considerat unul dintre viitorii mari atacanți ai României.

    Partida cu Croația este doar începutul acestui drum spre glorie al tinerilor români. Când eram mai mici am avut ocazia să vedem filmul „Drumul spre glorie” în care jucau foști campioni mondiali ca Pele, Bobby Moore sau Ardiles, dar și mari fotbaliști ca Deyna sau Van Himst. Dintre actori ni-i amintim pe Michael Caine și celebrul Sylvester Stallone. Astăzi, artiștii sunt Ionuț Radu, Manea, Pașcanu, Nedelcearu, Ștefan, Dennis Man, Băluță, Cicâldău, Coman, Ianis Hagi sau Pușcaș, dar evident că și Adrian Petre.

    România nu este favorită. Nu a prea fost ea niciodată. Chiar dacă înfruntă Croația, Anglia sau Franța, valoarea pe care ne-a arătat-o acest grup în preliminarii ne înderpățește să sperăm. Spania deja a pierdut la acest turneu final, a pierdut și Serbia deși îl are în primul unsperzece pe noul star al lui Real Madrid, Luca Jovic, a pierdut și Belgia deși era favorită în fața Poloniei. Și atunci de ce să nu sperăm? Cum ar fi să auzim trupa preferată a lui Adi Petre, Queen, cântând la finalul competiției „We are the champions”, iar trofeul să fie în mâinile lui Dennis și ale lui Adi?

    România joacă contra Croației astăzi, de la ora 19.30, meci care va fi transmis de TVR 1.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.