joi, 27 martie, 2025

Special Arad Logo

    Drumul expres Arad – Oradea mai are de așteptat. CNAIR a suspendat licitațiile

    de Raluca Medeleanu | 13 mai 2024, 2:32 PM | Administraţie | Topic special

    1

    (foto: oradea24.ro)

    După ce a suspendat licitațiile publice pentru lotul 1 și 3, CNAIR a oprit și cea aferentă lotului 2 a drumului expres Arad – Oradea, cauza fiind necesitatea de a răspunde la solicitările de clarificări din partea ofertanților.

    Potrivit Economedia.ro, CNAIR a suspendat licitația pentru lotul al doilea în data de 9 mai, la 49 zile de la lansarea pe SEAP a anunțului de începere (care a fost în 22 martie).

    Lotul 2 însumează un total de 39,7 kilometri, iar costul estimat era între 3,4 milioane de lei și 3,8 miliarde de lei.  Acest lot include și drumul care va face legătura cu autostrada M44 din Ungaria.

    „Pentru primul lot Oradea – Salonta (37 km) licitația este suspendată după ce Strabag a câștigat contestația la CNSC (detaliiaici), iar pentru lotul 3 licitația este suspendată de o lună, tot pentru clarificări”, notează Economica.ro.

    2 ani de șantier, după finalizarea licitațiilor

    expres

    În total, investiția pentru realizarea întregului drum expres Arad – Oradea are o valoare totală estimată de aproximativ 8,5 miliarde lei fără TVA, sursa de finanţare fiind asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Transport 2021-2027.

    Odată ce se vor rezolva toate impedimentele și licitațiile pentru cele trei tronsoane de drum vor fi contractate, constructorii care vor câștiga proictele vor trebui să finalizeze lucrările într-un termen în 24 de luni de la ordinul de începere a lucrărilor.

    Pentru a asigura traseul viitorului drum expres, autoritățile locale din Arad și Bihor au pregătit, din aprilie, procedura pentru a expropria aproape 4000 de imobile. În paralel, tot luna trecută, Consiliul Județean Arad a pregătit documentația pentru care așteaptă avizarea, în vederea realizării un drum de centură care să lege viitorul drum expres Arad – Oradea de autostrada Arad-Timișoara și de drumul național 7 Arad – Deva.

    • Citește și: Aproape 4000 imobile vor fi expropriate pentru drumul expres Arad – Oradea · Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Normal!
      De ce să finalizeze mai multe investiții în Vestul țării, în timp ce în restul țării investițiile stau blocate DIN LENEA , INDOLENȚA sau fuga după COMISIOANE a Autorităților locale sau chiar naționale ?!
      .
      Mai stăm 10 ani ca după „tunelul de URȘI INEXISTENȚI” (nu i-a văzut încă nimeni, și NICI UNUL N-A TRECUT DN-ul actual și supraaglomerat, în toți acești 10 ani !) de la Margina, pănă să se apuce iar de lucrare !

      +2 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    5 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.