Drumul județean care trece prin Slatina de Mureș, înghițit de ape





Drumul județean 708 din incinta satului Slatina de Mureș, aparținător comunei Bârzava, județul Arad, a fost înghițit de ape, din cauza creșterii considerabile în volum a unui pârâu care are cursul paralel cu drumul.
Atât Primăria Bârzava cât și Consiliul Județean au luat măsuri pentru rezolvarea problemei.
„A ieșit un pârâu, acum am trimis utilajele acolo. A mai ieșit și în urmă cu câțiva ani. Drumul județean are un tub sub, prin care trece pârâul, dar apa a adus lemne, care au rămas blocate. Drumul aparține de Consiliul Județean, utilajele le-am trimis eu, dar urmează să vorbim cu CJ-ul, și cu vicele, să găsim bani, să mai curățăm șanțuri. să vedem ce soluții găsim pe viitor.
Nu avem pagube deloc, doar că apa a ieșit în drum cu bușteni, tulpine de lemn și mizerie. Cazul se rezolvă în jumătate de oră și apoi să vedem ce soluții găsim pe viitor. Sunt ploi abundente care vin periodic”, a declarat pentru Special Arad Gabriel Faur, primarul comunei Bârzava, de care ține din punct de vedere administrativ satul Slatina de Mureș.
„Am luat măsuri pentru intervenția rapidă, Direcția Tehnică a Consiliului Județean este pe baricade, alături de autoritățile locale”, a transmis președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca.
Inundații și la Lalașinț
Primarul comunei Bârzava ne-a spus că un incident similar s-a petrecut și ieri, în satul Lalașinț, unde un pârâu care până acum nu cauzase astfel de probleme a inundat și acolo drumul.
„La Lalașinț am avut inundații de la un pârâu care nu știm să fi ieșit niciodată. E un pârâu care vine din vârful dealului, dar a fost o cantitate mare de apă pe metru pătrat. Chiar acum asfaltam drumul și am un om care are 70 ani și care mi-a zis că ar trebui un pod. Când l-am întrebat că de ce îmi spune abia acum, mi-a spus că nu s-a mai întâmplat asta”, a spus primarul Bârzavei.
Citește și:
Comentariile portalului
De toată jena este comentariul dvs., rodul unei idei preconcepute, născute fără să fi citit sau înțeles ce am scris eu. Am explicat că și un alt (...)
<3.
Imparțialitatea nu înseamnă să facem jocurile unui anumit candidat care consideră că presa românească este cumva sub nivelul măriei sale. Cine a spus că nu ne-am documentat? (...)