Mi-e destul de greu să scriu despre victoria tinerilor „tricolori” de la debutul de la Euro U21, contra Croației. Unele articole se pot scrie ușor, după anumite rețete învățate în timp, dar acum tocmai acest lucru îmi pare greu, faptul că a trecut mult, prea mult timp de când nu am mai trăit așa ceva, iar când le-am trăit eram un jurnalist tânăr, prea tânăr.

Mă gândesc că am trăit senzația asta acum 29 de ani, la Copa del Mondo din 90, când am bătut URSS cu „dubla” lui Lăcătuș. M-am bucurat incredibil de tare la remiza cu Argentina din același an. Apoi am urlat ca un nebun de 18 ani la victoriile din Statele Unite cu Columbia și cu Argentina. Am retrăit acele momente în 1998, an în care s-au născut Adi Petre, Dennis Man, Hagi mic și majoritatea celor care aseară mi-au adus clipe, minute, ore de fericire. Da, chiar fericire… În 98 am bătut Columbia și Anglia, dar ne-a scos Croația lui Suker. Aseară ne-am luat mica revanșă. Marea revanșă o aștept atunci când cei care au bătut aseară Croația se vor coace în fotbalul cu adevărat mare.

Apogeul a fost atins în 2000, atunci când am bătut Anglia fără a-i avea în teren pe Hagi și pe Gică Popescu, stâlpii „Generației de aur”. M-am amăgit atunci că avem viitor. După acea victorie nu a mai urmat niciuna la fel. Hagi s-a retras, iar după el aproape că a venit potopul. Am mai fost la două turneuu europene la care nu am contat și cam atât. Îmi doresc enorm ca victoria de aseară să nu mă amăgească în timp…

Foto: Adrian Petre (Photo by David Fitzgerald – UEFA/UEFA via Sportsfile)

La 19 ani de la acea victorie cu Anglia de la Euro 2000, am trăit aseară aceeași senzație, aceeași mândrie de român, dar și mândria aia cu acre ne confruntăm de multe ori în viață când cineva are succes și parcă ești parte din gloria lui: „știi, eu sunt prieten cu Adi Petre și cu Dennis Man” Zâmbesc acum, dar chiar zâmbesc satisfăcut că acești doi băieți m-au făcut să fiu mândru de România, mândru că sunt din Arad, mândru că UTA a dat astfel de fotbaliști. În enumerarea din articolul de ieri, am început cu Dennis, astăzi am făcut-o cu Adi Petre. Nu am un criteriu la asta, pur și simplu așa am considerat să fac. Petre și-a luat laurii golului marcat la a doua sa atingere a mingii, un gol care a fost validat după ce arbitrii de la VAR și centralul partidei și-au folosit toate formulele matematice pe care le-au știut, cu sinus și cu cosinus, cu ipotenuza și cateta, cu funcții derivate și integrale, dar finalul a fost chiar o radicală bucurie a lui Petre, a mea, a voastră, a tuturor românilor, dar și cu lacrimile Biancăi, iubita lui Adi care era în tribunele de la Serravale. Dennis a făcut de toate. A driblat, a pasat, a tras la poartă, altfel spus a fost pianist dar a pus mâna și la căratul pianului. Entuziasmul și dorința sa de a face un meci bun s-au văzut la fiecare acțiune, chiar și la cea în care a riscat eliminarea printr-un fault la 18 metri de poarta lui Radu, moment în care deja avea un „galben” total nemeritat.

Foto: Dennis Man – sursa: adevarul.ro

A fost un 4-1 istoric, un rezultat care nu cred că a apărut întâmplător. Rădoi a gândit perfect meciul, iar jucătorii au respectat fiecare decizie tactică. Ionuț Radu, chiar dacă putea face mai mult la golul încasat, a arătat de ce este titular în Serie A la 21 de ani. Manea a avut o primă repriză grea de tot, dar în a doua a măturat tot pe banda sa. Pașcanu și Nedelcearu nu sunt nici Van Dijk și nici De Ligt, dar au dominat copios spațiul aerian din propriul careu compensănd oarecum lipsa de viteză. Ștefan nu știe el multe, dar aleargă precum o făcea Sellymesi în America. Băluță a fost imperial mai ales în a doua parte, iar golul pe care l-a marcat a fost o capodoperă. A fost practic golul care a hotărât învingătoarea. Cicâldău îmi amintește de Boloni. Nu are pasa lungă a lui Loți, nici șutul de la distanță pe care-l avea cel care l-a antrenat pe Ronaldo, dar muncește cât zece și nu se plânge de nimic. Chiar m-a făcut să uit că Ajax nu l-a lăsat pe Răzvan Marin la acest turneu… Ivan mai că s-a cerut afară după 20 de minute de sprinturi prin caniculă, dar apoi l-am văzut făcând alunecări lângă careul nostru, iar când avea mingea în jumătatea adevrsă era mereu un pericol. Pușcaș a arătat veleități de viitor atacant de mare echipă a Europei. Driblează extraordinar, protejează mingea cum o făceau Cămătaru sau Viorel Moldovan și are o voință enormă de a câștiga fiecare duel cu adversarii. I-am lăsat la urmă pe cei doi Hagi. Despre cel mare, Gheorghe Hagi, pot să spun doar atât: fără proiectul său, aseară, românii nu aveau niciun motiv de bucurie colectivă, mai ales că moțiunea a căzut… Fără academia sa, România nu ar fi fost prezentă la acest turneu Euro U21. Ianis Hagi a arătat că nu degeaba se scriu zilnic zeci de articole despre el. Este momentul lui: ne-a scos în Norvegia, a devenit titular la naționala mare, iar ieri a făcut de toate. Aseară nu a fost cel mai bun meci din cariera lui, aflată încă la început. A marcat, a executat într-un interval de trei minute două lovituri libere cu ambele picioare, ceea ce este cam unic în lume la acest nivel, a pierdut mingi, a recuperat, a driblat și s-a și împiedicat de câteva ori din prea multă voință, a dat câteva pase lungi cu precizie de ceas elvețian și, ca să le facă chiar pe toate, a și dat o pasă de gol croaților 🙂 . Îmi place Hagi mic și sunt mulți cei cărora le place tot mai mult.

Ca să rămân cu picioarele pe pământ, pot spune că am mai văzut un 4-1 entuziasmant, un rezultat la care selecționerul Rădoi a participat activ, din teren. Îmi aduc aminte că Steaua bătea la Kiev cu 4-1 și o vedeam deja de Top 10 în Europa. Apoi au venit granzii de la Real și Olimpique Lyon și ne-au dat cu terenul în cap la București: 1-4 și 0-3… După Croația, România se va bate cu granzii din Anglia – fostă campioană mondială cu această generație și Franța, o echipă care deși este la acest turenu fără Mbappe, Pavard sau Lucas Hernandez,  a arătat aseară târziu că are Mbapeii ei. A câștigat greu, în prelungiri cu un autogol stupid, dar am văzut un meci între două echipe cu jucători foarte solizi, foarte talentați, foarte buni. Anglia este extrem de puternică chiar dacă a părăsit terenul învinsă, iar faptul că Franța a câștigat arată forța echipei din Hexagon.

Indiferent ce se va întâmpla în meciurile care urmează, această generație a României mă entuziasmează și îmi dă speranțe, mari speranțe.  Această generație de români este deja în Top 10 al Europei la categoria ei de vârstă, dar ceea ce ne-a arătat ne face să credem că poate și mai mult. Să ajungem în primele patru echipe ale Europei pare acum ireal de real…

Iar ca să închei cu – prietenul meu J – Adi Petre, citez din articolul de ieri: „Nu este anunțat titular, dar suntem convinși că atunci când se va apela la serviciile sale va arăta de ce este considerat unul dintre viitorii mari atacanți ai României”. Petre a jucat doar 6 minute, timp în care a marcat un gol. Deci, a arătat de ce va fi un mare atacant al României.

Mai mult decât atât, Rădoi declara la final că a fost atât de mulțumit de jucătorii care au intrat încât se gândește să-i titularizeze. Vom vedea vineri seară, iar la terase, alături de prietenii noștri, tovarășii de suferințe și de bucurii, alături de care ne era dor să vedem astfel de meciuri.

Da, mi-am cam ieșit din mână. Nu am mai știut să scriu astfel de articole. A ieșit cam lung, dar sper că această generație mă va învăța să scriu și despre bucurii, despre mari victorii, mult mai mari decât cea de aseară cu Croația.

Mulțumim Adi Petre, mulțumim Dennis Man, mulțumim România!

Drum bun spre înălțimi!