sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Douăzeci şi patru de cetățeni străini ascunși într-un automarfar, depistaţi de poliţiştii de frontieră

    de Special Arad | 6 decembrie 2018, 7:16 PM | Știri Arad

    0

    (foto: Poliția de Frontieră)

    Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, judeţul Arad, au descoperit, ascunși în interiorul unui automarfar, condus de un cetăţean turc, 23 cetățeni irakieni şi un cetăţean sirian, care încercau să iasă ilegal din ţară.

    În data de 06.12.2018, în jurul orei 05.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, cetăţeanul turc C.F., în vârstă de 50 de ani, la volanul unui automarfar marca Mercedes, înmatriculat în Turcia. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire, utilaje industriale pentru o societate din Belgia.
    În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră cu sprijinul colegilor de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara au procedat la efectuarea controlului fizic al mijlocului de transport. Astfel, au fost descoperite ascunse, în interiorul remorcii autovehiculului, printre utilajele industriale, douăzeci şi patru de persoane, dintre care zece bărbaţi, nouă femei şi cinci minori.
    Cei în cauză au fost conduşi la sediul instituţiei pentru cercetări, unde, în urma verificărilor preliminare, s-a stabilit că grupul era format din douăzeci şi trei de cetăţeni din Irak şi unul din Siria, solicitanţi de azil în România.

    Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru şoferul ansamblului rutier şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cei douzeci şi patru de cetăţeni străini, la finalizarea cercetărilor urmând a se dispune măsurile legale care se impun.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.