Nu știu prin ce coincidență puteam să întâlnesc, aici, la noi, la Arad sau la Șiria, șapte dintre cele mai bune scriitoare ale țării la un loc. Să zicem că sunt norocos, norocos că o cunosc pe Jeni, pe întreg numele ei, Eugenia Crainic, cea care în acest final de săptămâna ne-a dus scriitura bună, povestea și chiar pe autoarele acestor povești, exact acolo unde am scris mai sus, la Arad și la Șiria.

Itinerariul acestei povești a poveștilor seamănă leit cu itinerariul zilnic din viața mea, o poveste petrecută la Arad și la Șiria, iar ca să le definesc puțin, aș putea spune că cele două localități sunt capitala de județ și capitala turistică a județului. Iar subiectul poveștilor acestor adevărate doamne este iubirea, acel sentiment care de multe ori te ghidează în viață, care te face să-l urmezi, acel sentiment datorită căruia sunt zilnic pe drumuri, între – v-ați prins – Arad și Șiria.

Iar dacă am găsit deja coincidențe, acum e rândul să povestesc povestea lor, a Eugeniei Crainic, a Corinei Ozon, a Mariettei Dobrin, a Lilianei Paicu, a Laurei Brînzoi-Nuță sau a Roxanei Bărbulescu. Sunt doar șase dintre cele 15 semnatare a povestirilor din antologia „Neterminatele iubiri”, o carte gândită și editată de Violeta Borzea, editor la Editura „Național”. O carte cosmopolită atât ca narațiuni, fiecare dintre autoare scriind ceea ce a trăit, ceea ce și-a imaginat sau, după caz, ceea ce a auzit în experiențele lor de viață, cât și ca rezidențe ale celor 15 făuritoare de povești, scriitoare din diferite colțuri ale țării, dar și din Canada, din Italia sau din Franța.

M-am simțit cumva în zona mea de confort aici pentru că vorbim despre românce din toată țara sau chiar din lume. Am asemănat puțin această echipă de scriitoare cu o echipă națională, una, de data asta a scriitoarelor, o echipă națională care are ca selecționer pe Violeta Borzea, o persoană pe care Jeni a caracterizat-o „o femeie atât de finuță, de delicată, o femeie care chiar și atunci când este insistentă are o finețe de neimaginat”. Și pentru că vorbim despre o echipă națională, nu aveam cum să nu mă gândesc la asta atâta timp cât din echipă fac parte Dobrin, Ozon sau Bărbulescu, iar Ungureanu era absentă. Mai mult decât atât, ca legătura să fie completă, Corina Ozon este chiar nepoata fostului mare fotbalist Titus Ozon.

Timp de două zile am alergat după iubire, după poveștile încă neștiute despre acest sentiment care a apărut odată cu viața și va înceta doar atunci când Pâmântul va rămâne o materie moartă. Dar poate nici atunci, pentru că undeva în acest Univers, iubirea va da în continuare alte povești și va genera continuu forme de viață eterne.

Am întâlnit aceste povești în grădina Tam Tam, dar a fost ceva scurt, acea primă vedere la care nu știi care de unde să se apuce, de unde să înceapă. Iar începutul adevărat al acestei povești de două zile a fost sala „Iuliu Maniu” din clădirea în care ani de zile a funcționat ziarul Adevărul de Arad. Și-am fost peste o sută de curioși, o sută de curioși care ne-am ținut pliscul vreo două ore ascultând, ca la un spectacol, povestea din spatele poveștilor. Andrei Ando și Jeni Crainic au făcut mai ușoară introducerea, Andrei fiind reprezentant al Consiliului Județean, evenimentul acestei lansări de carte înscriindu-se de fapt în sărbătoarea celor 30 de ani de consiliu la Arad. Și pentru că marketingul nu putea să lipsească, el fiind în această epocă motorul care mișcă milioane de afaceri, cel mai bun marketing a fost al Laurei Brînzoi-Nuță, prin acel „mă găsiți la pagina 73”. Inițial nu știa nici ea, dar au avut grijă copiii ei să-i întipărească bine în minte acest lucru.

După o seară cu adevărat de gală la Arad, am așteptat a doua zi pentru a aduce povestea „Neterminatelor iubiri” în rusticul Șiriei, acolo unde autenticul este la el acasă și, așa cum spunea Lucian Blaga, acolo unde s-a născut veșnicia, la țară…

Alt cadru, altă lume, altă abordare, din toate punctele de vedere, una mai apropiată și una chiar mai relaxată în clădirea Muzeului Satului, în locurile în care și-a scris capodopera unul dintre ultimii clasici, Ioan Slavici, așa cum avea să ne amintească și profesorul Marcel Priescu. Aici, locul lui Andrei Ando a fost luat de Amalia Purda cu o prezentare care ne-a purtat între amuzament și emoții, o prezentare în care, acea apropiere despre care scriu mai sus, s-a transformat foarte des în îmbrățișări calde. Deschizător și totodată închizător al evenimentului a fost primarul Valentin Bot, cel care a spus „Da” la orice doleanță a acestor femei speciale, cel care a sprijinit mai ales logistic tot ceea ce s-a întâmplat în viața acestor scriitoare în ultimele patru zile. A fost și locul unde Jeni s-a simțit acasă, ea copilărind la Pâncota. În prezența părinților ei, a copiilor Eugen și Sofia, dar și cu camera mereu pe ea, cel care o filma fiind chiar soțul Nicolae Crainic, Jeni s-a dezbrăcat de emoții și a fost cu adevărat spectaculoasă. „N-am nici o emoție, pentru că nu am cum aici, în acest loc, cu părinții și copiii mei în sală”, și-a început ea speech-ul. Și n-a avut…

Iar „regina îmbrățișărilor” a fost Marietta Dobrin, scriitoarea sosită tocmai din Italia special pentru acest eveniment, o femeie care în bucuria ei că se află pe pământ natal, românesc, s-a îmbrățișat cu fiecare colegă de carte, cu fiecare persoană care i-a cerut un autograf, cu fiecare persoană care i-a oferit un zâmbet.

Emoționat a fost discursul Roxanei Bărbulescu, în viața de zi cu zi un om de artă care de data aceasta a fost aleasă să facă artă din cuvinte, și i-a reușit. De ce, pentru că a văzut totul ca pe un tablou, iar acolo nu dă greș. Niciodată…

La Liliana Paicu am văzut bucuria de a se afla unde este. Își prezenta povestea într-un moment și un loc care cu siguranță, atunci și acolo, au fost cele mai potrivite.

Iar la Corina Ozon am remarcat aerul boem, ușurința de a-și așeza fiecare cuvânt, precum în scris așa și cel vorbit, i-am remarcat privirea senină și mereu în căutare de noi povești, iar cadrul în care se afla aseară era, cu siguranță, pe lângă o sursă de inspirație, o mare sursă de bună dispoziție. Am fost privilegiat să-i văd și emoția la scara ei maximă atunci când o altă Corina, Tamaș, i-a apărut în grădină cu o carte semnată Corina Ozon, „Tentații”, o carte pe care i-a și semnat-o cu un oarecare tremurând al mâinii.

Și după ce le-am ascultat povestea, le-am promis că le voi și citi poveștile. Altfel, le-aș fi stat degeaba pe urme… Nu am început-o, dar o voi face cât mai curând posibil, și o voi începe de la pagina 73 așa cum i-am promis Laurei Brînzoi-Nuță, o scriitoare care ne oferă gânduri, dar în același timp un apreciat medic. Un foarte amuzant medic, pentru că vorbele și mimica ei nu au cum să te bine dispună.

Timp de două zile am alergat după iubire, la propriu. Am prins-o în cele mai dragi locuri mie, la Arad și la Șiria, am ascultat-o ore întregi, dar nu am terminat-o, pentru că ea nu se va termina niciodată. E o poveste care cu siguranță va continua.

Și pentru că am început cu Jeni (n.m. Eugenia Crainic), închei cu ea. A fost demnă de un căpitan de echipă, a fost motorul și de multe ori sursa de energie a colegelor ei care ne-au fost și i-au fost oaspete.

PS: Au lipsit de la eveniment scriitoarele Ana Barton, Nicoleta Beraru, Simona Ferrante, Em Sava, Adriana Ungureanu, Maria Bertoldo-Stocheci, Ioana Nicolescu, Adriana Tîrnoveanu și Mirela Butnariu. Lipsa lor a fost doar fizică pentru că povestea lor a fost purtată de celelalte semnatare amintite mai sus.