Două companii din județul Arad anunţă concedieri colective. 236 de angajați sunt vizați





Două companii din judeţul Arad, una din industria automotive şi un producător de plastic, au notificat autorităţile cu privire la intenţia de a recurge la concedieri colective în următoarea perioadă, fiind vizaţi 236 de angajaţi. Dintre aceştia, 42 au primit deja preaviz.
Reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Arad au transmis, la solicitarea Agerpres, că, până în prezent, din cele 236 persoane cuprinse în notificările de concedieri, 42 au primit preaviz. Conform sursei citate, nu întotdeauna angajatorii recurg la concedierea tuturor celor vizaţi, în unele situaţii reorganizările permiţându-le să păstreze o parte dintre salariaţi.
„Referitor la numărul persoanelor efectiv concediate urmare notificărilor, precizăm că numărul de persoane comunicat de angajatori în notificare nu corespunde întotdeauna cu numărul persoanelor concediate efectiv, deoarece, până la finalizarea procedurii, fie angajatorul îşi reorganizează activitatea şi nu mai sunt disponibilizate toate persoanele, fie persoanele al căror contract de muncă încetează îşi găsesc un loc de muncă foarte repede (uneori chiar în perioada preavizului). De asemenea, sunt situaţii în care persoanele vizate a fi disponibilizate îndeplinesc condiţiile de pensionare, astfel că numărul persoanelor concediate efectiv este mai mic decât cel anunţat”, a transmis AJOFM Arad.
Una dintre cele două companii fabrică piese şi accesorii pentru industria de automobile, în timp ce a doua fabrică produse din plastic.
De la începutul acestui an, au mai existat notificări de concedieri colective în judeţ. De exemplu, în luna mai, şapte companii din industria automotive au transmis notificări care vizau 450 de salariaţi.
sursa: Știri pe surse
Citește și: Va fi evaluată activitatea profesională a secretarei generale a Municipiului Arad, Lilioara Stepănescu
Comentariile portalului
Măcar de redacția ar avea prezența de spirit să ocolească elegant subiectul. Dar pe deasupra că exact cum și statisticile evidențiază - suntem mediocrii, mai și (...)
Povesti .de ce nu se da numele firmei????sau este doar pt propaganda globalistă??????
Două treimi sunt de acord cu reducerea personalului bugetar. Cealaltă treime sunt bugetarii. Lăsând gluma la o parte, din personalul bugetar fac parte și medicii. Avem excedent de (...)