Două case au luat foc în municipiul Arad și în localitatea Dorobanți. Pompierii intervin pentru stingerea incendiilor
Pompierii arădeni intervin, duminică după masa, pentru lichidarea a două incendii izbucnite, unul la o casă situată pe strada Putnei, din municipiul Arad, iar celălalt la o locuință din localitatea Dorobanți.
„Detașamentul de Pompieri Arad intervine pentru stingerea unui incendiu la o casă în municipiul Arad, pe strada Putnei. Incendiul se manifestă în interiorul locuinței și la acoperiș. Se intervine cu două autospeciale de stingere o autospecială descarcerare și un echipaj SMURD. Nu sunt victime”, a transmis ISU Arad.
În ceea ce privește incendiul de la Dorobanți, reprezentanții ISU Arad precizează că aici intervine Punctul de lucru Curtici din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad. Focul se manifestă la nivelul acoperișului casei. Nu sunt victime.
UPDATE
Potrivit ISU Arad, în incendiul de pe strada Putnei a ars o parte a acoperișului casei pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați și mobilierul din două camere. Incendiul a fost localizat înainte să se propage la casele învecinate. Focul a fost observat cu întârziere, proprietarii nefiind acasă. Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuit.
La Dorobanți, reprezentanții ISU Arad spun că incendiul s-a manifestat violent la o anexă și s-a propagat la o parte a acoperișului locuinței. De altfel, focul s-a propagat și la un autoturism aflat în curtea casei.
„Intervenția a fost deosebit de dificilă deoarece în anexa cu rol de bucătărie de vară existau două butelii care, din fericire, au fost extrase la timp de pompieri”, au explicat cei de la ISU Arad.




















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)