Două avalanșe mari în Făgăraş. La Cabana Capra au rămas blocați 60 de turiști





Două avalanşe de mari dimensiuni s-au produs, sâmbătă seară, în Munţii Făgăraş, valul de zăpadă lovind cu putere cabana Capra, unde a produs pagube şi a acoperit maşini aflate în parcarea cabanei care este situată în apropierea Transfăgărăşanului, la aproape 1600 de metri altitudine, scrie news.ro Nu au existat victime. A doua avalanșă a fost observată la Bâlea Lac, dar nicio persoană nu a fost rănită, transmite Agerpres. Aproximativ 60 de turiști blocați la cabană au cerut ajutorul autorităților.
Administratorul cabanei Capra, Aurelian Cazacu, a declarat că nimeni nu se aștepta la o asemenea avalanșă. „Din ce am mai vorbit, nu s-a mai pomenit așa ceva în ultimii 50 de ani”, a spus el într-o intervenție la Digi 24.
Întrebat cum au ajuns turiștii cu mașinile până la cabană, el a spus că se putea circula fără probleme pe drum.
Polițiștii au mai precizat că drumul care duce către cabană este închis încă din 30 octombrie, situaţie semnalizată prin indicator şi barieră.
În aceste condiţii poliţiştii anunţă că vor verifica modul în care turiştii au ajuns la cabană şi vor da amenzi dacă se va constata că restricţia a fost încălcată.
Dacă şoferii care se află cu maşinile la cabana Capra au încălcat interdicţia de a circula pe Transfăgărăşan iarna, ei pot primi amenzi cuprinse între 870 şi 1160 de lei, respectiv 6-8 puncte de penalizare, dar şi suspendarea permisului de conducere pentru 60 de zile.
Citește mai mult pe Hotnews.ro.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)