Două accidente în cinci minute, în județul Arad: unul la Brazii, iar celălalt la Zărand
Două accidente au avut loc, luni seara, în județul Arad, la distanță de cinci minute unul de celălalt. Primul accident a avut loc la Brazii, iar celălalt la Zărand.
Despre incidentul rutier de la Brazii, reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Arad spun că un echipajul medical de la substația Gurahonț intervine pentru acordarea primului ajutor unei persoane care se afla la volanul unui autoturism după ce aceasta a ajuns cu mașina în șanțul de pe marginea drumului. Potrivit SAJ, persoana ar fi rămas blocată în autovehicul.
Cel de-al doilea accident a avut loc în localitatea Zărand, unde, potrivit SAJ, un biciclist a fost lovit de o mașină, victima – în vârstă de 70 de ani – suferind o fractură la unul din membrele inferioare. O ambulanță de la substația Chișineu-Criș îl transportă pe septuagenar la Unitatea de Primire Urgențe pentru a primit îngrijiri medicale.
UPDATE
Reprezentanții SAJ Arad au precizat că în cazul accidentului de la Brazii, persoana aflată în mașină a refuzat transportul la spital.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)