Două accidente, azi noapte, pe autostrada A1. Trafic îngreunat la vama Nădlac





Potrivit informațiilor Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara, azi noapte au avut loc două accidente pe autostrada A1.
Unul a avut loc pe raza localității Orțișoara, iar celălalt la Nădlac, aproape de vamă.
Momentan nu se cunosc cauzele producerii accidentelor sau starea victimelor:
„Primul a avut loc la km 514+800, pe raza localității Orțișoara, sensul de mers spre Timişoara. Un camion a acroșat parapetul median, iar circulația rutieră se desfășoară doar pe banda 1 și pe banda de urgență.
Al doilea accident a fost pe sensul de ieșire din țară, la km 582 Nădlac, unde un autoturism a intrat într-un camion. Se circulă îngreunat pe banda 2 și pe banda de urgență”, se arată într-o postare aparținând DRDP Timișoara.
Comentariile portalului
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunesrea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)
Sunt cladiri de birouri, unde la aceeasi adresa sunt mai multe firme. Bineinteles ca acolo unde este un numar rezonabil, nu sute.