luni, 21 aprilie, 2025

Special Arad Logo

    Dosare penale pentru doi bărbați și o femeie după ce au fost prinși conducând fără a deține permise auto

    de Ioana Costaș | 20 mai 2024, 4:19 PM | Știri Arad

    0

    Doi bărbați din Sebiș și Arad – care conduceau mopede – și o femeie din Galșa – aflată la volanul unui autoturism – s-au ales cu dosare penale pe numele lor după ce polițiștii i-au depistat în trafic, pe drumuri publice, deși nu dețineau permise auto. Mai mult de atât, cei doi bărbați – dintre care unul se afla și sub influența alcoolului – au provocat evenimente rutiere.

    Primul „mopedist” fără permis a fost depistat de polițiștii orașului Sebiș, după ce aceștia fuseseră sesizați despre un eveniment rutier în localitate.

    „Din cercetări a reieșit că un bărbat de 31 de ani, din Sebiș, în timp ce conducea un moped, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism parcat. Bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, având mai multe traumatisme. Testarea acestuia cu aparatele din dotare au indicat o îmbibație alcoolică de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind dispusă recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, verificările au relevat că cel în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, a transmis IPJ Arad.

    Cel de-al doilea incident rutier, a avut loc pe strada Griviței, în municipiu. Potrivit IPJ Arad „în după-amiaza de 19 mai, un bărbat de 31 de ani, din Arad, în timp ce conducea un moped pe strada Griviței, a fost implicat într-un eveniment rutier, intrând în coliziune cu un autoturism care se deplasa pe strada Căpitan Ignat. Evenimentul rutier s-a soldat exlusiv cu pagube materiale, verificările polițiștilor stabilind că bărbatul de 31 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”.

    De asemenea, femeia în vârstă de 25 de ani, din Galșa, a fost depistată în timp ce conducea un autoturism radiat din circulație de autoritățile germane și fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

    Reprezentanții IPJ Arad au anunțat că „toți cei în cauză sunt cercetați penal pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice”.

    Citește și: Accident la intrare în Ineu. O mașină în care se aflau doi septuagenari a ajuns în șanț

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.