Dosar penal pentru un bărbat din Săvârșin. A furat 25 de arbori dintr-un fond forestier





I.P.J ARAD: La data 04 august a.c, polițiștii Serviciului de Ordine Publică împreună cu jandarmi și reprezentanți ai Direcției Silvice Arad și Gărzii Forestiere Arad au organizat o acțiune pe linie silvică în județul Arad.
În urma activităților desfășurate au fost aplicate 47 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 37.000 de lei, dintre care 7 în baza Legii 171/2010 iar 40 pentru alte nereguli constate, fiind confiscat 28,746 metrii cubi de material lemnos din speciile cer, gorun și gârniță în valoare de aproximativ 13.000 de lei.
De asemenea, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăiere ilegală de arbori și furt, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din localitatea Săvârșin, angajat al unui Canton Silvic, care în perioada 29-30 iulie a.c., ar fi tăiat și sustras 25 de arbori de diferite specii, dintr-un fond forestier.
Aceste acțiuni au un caracter permanent și vor continua și în perioada următoare pe raza județului Arad.
Comentariile portalului
Cum sa nu se puna la socoteală? Sigur că se pune. Dar că idolul lui Gică Ultras, Piticul Pinocchio nu e cu toate țiglele pe casa, se pune la socoteală? (...)
Dezbaterile de la UniBuc, Europa FM și Camera de Comerț, pe care le-a refuzat Nicușor pe motiv că el merge să dezbată doar la TV (Digi și A3 - (...)
Istoria se repetă și în 2025. "Fac apel la toate forțele politice să facă front comun împotriva acestor elemente de tip fascist, de tip legionar, care acționează împotriva intereselor (...)