sâmbãtã, 22 iunie, 2024

Special Arad Logo

    „Nu azi, poate mâine” – locuitorii din Dorobanți fac vizite zilnice la o alimentară, în speranța că le „ajung” pensiile

    Magazinul / punctul poștal din Dorobanți

    La Dorobanți, poșta funcționează într-un fel aparte. Poștașul nu există, iar punctul poștal se află… într-un magazin privat care este totodată și domiciliul vânzătoarei. Astfel că toți cei care trebuie să-și ridice pensia, alocația școlară, ori de handicap, depind de amabilitatea și flexibilitatea doamnei de acolo. Ne-a fost semnalat însă că mulți cetățeni din Dorobanți se lovesc efectiv de un „zid”. Au fost puși pe drumuri de mai multe ori, fiind nevoiți să se roage și să se tot roage pentru un drept legal pe care îl au. Banii se lasă mult așteptați și explicații nu primesc. Ba uneori primesc chiar mustrări pentru insistență.

    Primele apeluri pe care le-am primit din partea unor cititori din Dorobanți au fost în perioada sărbătorilor (decembrie 2022), când se plângeau că nu au bani să își cumpere cele necesare pentru masa de Crăciun. La scurt timp însă după ce redactorii Special Arad au dat telefoane pentru a se interesa de situație, unul dintre locuitorii din Dorobanți a sunat să ne spună că banii au sosit. Următoarea lună, banii au ajuns rapid, astfel că aparenta problemă părea să se fi rezolvat.

    În 23 februarie însă, ne-a contactat din nou o doamnă din Dorobanți care a dorit să ne atragă atenția că oamenii sunt din nou puși zilnic pe drumuri, în timp ce unii nu au bani nici să-și ia medicamentele.

    Aproape 2 săptămâni – drumuri zilnice degeaba la magazinul din Dorobanți, pentru bani

    „O cunoștință are pensia de urmaș după soțul ei, că soțul ei a decedat și are o fiică cu handicap, care primește îndemnizație de handicap și pensie de urmaș după taică-so. Doamna este purtată de pe azi pe mâine, de pe mâine pe poimâine, dar asta din data de 11 deja tot așa îi spune… Suntem în 23 și încă nimic. Efectiv nu se știe când vin banii. Soțul ei a murit acum câțiva ani, anul trecut i-a ars acoperișul de pe o parte din casă, are fetița acasă cu handicap, vă dați seama, are nevoie de bani…”, ne-a explicat doamna din Dorobanți.

    „Sunt aici niște oameni care trăiesc din 500-600 lei, pensie de colectiv, care sunt nevoiți să aștepte de pe o lună pe alta, ba chiar mai e când primesc pensia de pe cealaltă lună și nu se rezolvă nimic. Bătrânii, majoritatea de aici din Dorobanți, nu vorbesc  limba română, decenii întregi n-au ieșit din sat și nu știu cui să se adreseze… Deci vă dați seama în ce situație se află bieții oameni”, ne-a mai spus cititoarea.

    Dorind să aflăm care este explicația pentru problemele semnalate la Dorobanți, am trimis o solicitare la Oficiul Zonal Poștal Arad, în 24 februarie, la care am primit răspuns chiar astăzi, 3 martie, direct de la Compania Națională de Poștă Română, din București.

    Poșta Română susține că banii ajung la timp

    Reprezentanții Poștei Române ne-au confirmat că la Dorobanți nu există poștaș și că vânzătoarea de la magazinul ABC din comună este agentul poștal angajat al Poștei Române. Totuși, pensiile și alocațiile nu au fost distribuite cu întârziere, ci perioada oficială în care acestea sunt trimise este una extinsă.

    „În conformitate cu reglementările în vigoare, în mediul rural, în localitățile în care nu există alte subunități poștale, se organizează agenții poștale care execută toate serviciile ce fac obiectul activității de poștă în comuna în care funcționează, precum și în satele din componența comunei. Această situație este valabilă și pentru comuna Dorobanți, pe raza căreia funcționează Agenția Poștală Dorobanți. Deservirea unei agenții poștale se asigură de către un singur agent poștal care execută operațiuni de prezentare și distribuire a trimiterilor poștale. De regulă, sediul agenției poștale este la domiciliul agentului poștal, cu care se realizează un contract de comodat pentru funcționarea subunității poștale. 

    În această situație se află și doamna G.I. care este agentul poștal angajat de Poșta Română pentru îndeplinirea serviciilor poștale aferente comunei Dorobanți.

    În ceea ce privește achitarea alocațiilor, aceasta are loc în perioada 10 – 27 ale fiecărei luni, iar alocațiile de handicap sunt achitate începând cu data de 17, până în ultima zi lucrătoare a lunii. Vă asigurăm. pe această cale, de întreaga disponibilitate a salariaților Poștei Române de a se achita întocmai și la timp de obligațiile care le revin, inclusiv cele referitoare la distribuirea pensiilor și a altor drepturi sociale. Precizăm, totodată, că, până la această dată, nu am înregistrat reclamații din partea clienților noștri din comuna Dorobanți, referitoare la îndeplinirea serviciului poștal în localitate”, ne-a transmis Poșta Română.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Nu cumva este vorba despre sânmartin, la fel este și aici pentru o factura, pensie sau colet trebuie mai nou de 2 ani sa mergi tu la poștă nu mai vine doamna poștaș decand are magazin și nici înainte când era poștă în centru satului nu făceau eforturi de deplasare cu facturile sau pensiile bătrânilor…

      +1 voturi
      +1
      -1
    2. Asa este cum scrieți, aici în acceasta comuna în care Omerta (Maghiara) își face veacul suntem prostiți an de an sa facem pe cereri de racordare la gaz și canal un Lux în viziunea lor dar o necesitate on secolul accesta ba mai mult o viata de om normala care are acces la utilități asta este un aspect al doilea aspect lucrările din comuna an de an care sunt sifonate către o firma maghiara care a treia oara a schimbat pavajul la cămin în comuna,și aceeași forma și face lucrările de trotuare etc,oare când vom avea și bani de utilități sa avem acces la o viata normala în acceasta comuna în care maghiari din primărie fac ce știu ei mai bine cu acceasta comunitate Curtea de Conturi dacă citește sper sa dea o tura prin acceasta primărie mafiotă de aici .,Special Arad chiar ma gândeam când va scrie careva ceva despre acceasta comuna uitată de Dumnezeu în sec18.

      +4 voturi
      +1
      -1
    3. Așa este comuna Dorobanți este o bătaie de joc la adresa comunități romane ,iar cu banul public nu este nimic de spus ,accesați bani pleacă cum nu qm mai văzut spre anumite firme iar utilitățile promise oamenilor sunt doar o promisiune an de an .Taxați Primari la alegeri acum.

      0 voturi
      +1
      -1
    4. In Com Dorobanti nu numai ca sunt probleme cu posta dar mai sunt si altele cum ar fi : nu este un bancomat,nu exista transport,copii sunt obligati sa invete in Romania limba maghiara la scoala in com Dorobanti,nu este o Biserica in limba Romana dar toti locuitori de aici platesc taxe si impozite la statul Roman si buletinele sunt eliberate in Romania deci ca concluzie sunt Romani nu unguri cum se considera ei . Nimeni nu vede asta ca ar trebui ca primaria sa asigure transport ,sa existe o posta,un bancomat ,scoala sa nu fie numai in limba maghiara sa fie in ROMANA sa invete copii limba Romana si asa mai departe

      --1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    2 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.