Dom’ primar Falcă, zi zău cu limba scoasă și mai lasă-ne cu parangheliile de prost gust

    de Lucian Dănilă | 2 septembrie 2015, 12:12 PM | Știri Arad | Topic special

    19

    Gheorghe Falcă, primarul de decenii al Aradului, vizionarul urbei, visează! Asta-i bai. Mare bai. Că ce visează el vrea pus în practică, iar practica asta a lui ne omoară cu zile. De zece ani încoace ne-am învățat – vrem, nu vrem – ca atunci când el visează sau vizează ceva, noi toți să ne conformăm. Dar Doamne triste sunt visele lui, și de mare, mare prost gust…

    Am convenit ca în luna mai 2016, când vom organiza Zilele Administraţiei Locale, să avem tot un eveniment întins pe 14 zile, care să deschidă primăvara culturală în oraş. Vor veni cele 14 zile de Zilele Aradului şi vom finaliza cu o toamnă culturală, un alt pachet de evenimente întins pe 14 zile (ultimele şapte din octombrie şi primele şapte din noiembrie). Celor trei pachete de evenimente se va adăuga, desigur, şi pachetul de iarnă, care cuprinde sărbătorile de la finalul anului. Cred că deja am demonstrat că putem organiza evenimente de amploare şi că putem trece la o etapă superioară de promovare a Aradului”, am copiat declarația primarului de pe Aradon dintr-o știre care nouă, din fericire, ne-a scăpat. Pe noi nu ne-a chemat 🙂

    Hai serios! Domnule primar Gheorghe Falcă, hai zi zău cu limba scoasă și spune-ne te rog că nu e adevărat. Știi să zici? Nu știi. Sîc…

    M-am zburlit! Mă scutur puțin și încep să mă tem. Să facem ce? Opt săptămâni de evenimente organizate după placul lui Falcă la Arad? Dar nu ne-a chinuit cu două în august? La anul ne așteaptă opt (8)? Na, asta da veste tristă…

    La ce să ne așteptăm? La opt săptămâni cu cântăcioși guițători fără pic de talent prin toate cartierele Aradului, așa numiți interpreți care ne poluează fonic seară de seară pe scene de prost gust în mirosul de mici și cârnați, cu mese de lemn ornate cu pahare de plastic pline cu bere din care se înfruptă populația. La opt săptămâni de închidere a traficului pe Centru pentru instalarea căsuțelor de lemn, tot cu mici, cucuruz și bere… La opt săptămâni de discursuri puerile ale primarului care de 11 ani ne obosește cu aceleași texte despre visele lui de preamărire și despre… agricultură. La opt săptămâni în care capetele de afiș ale spectacolelor de zeci de mii de euro vor fi tot Delia, Velea, Lelea și Pandelea…

    Strig tare: nu mai vreeeeem! Nu am văzut niciodată sărbători mai de prost gust ca cele din acest an. Ne ajunge dom’ primar! Dă-ne o pauză. Nu aș insista pe asta, dar chiar nimeni nu ne lasă opt săptămâni în concediu pentru a putea pleca din oraș pe perioada sărbătorilor tale.

    Și acum zic: dom’ primar, dă-ne ștrandul înapoi și ne facem noi parangheliile noastre. Ai distrus Ștrandul Neptun cu taxe aberante și cu motive de doi bani precum cel că poluează fonic Aradul. Dar tu, dom’ primar, nu ne poluezi fonic cu toate concertele de doi bani organizate pe bani publici, deloc puțini?

    Dă-le profesioniștilor în materie posibilitatea să organizeze concerte, cu bilet de intrare, cu trupe serioase, cu vedete cu priză la public, nu cu guițători și cântăcioși din frunză… Dă-le artiștilor plastici arădeni spații în care să se dezvolte și își fac ei expozițiile lor, fără a avea nevoie de programare de la Primărie. Nu ne mai obosi cu trupe aduse pe plăcerile nanelor care-și fac veacul prin Palatul Administrativ.

    Până și fostul primar, Dorel Popa – Dumnezeu să-l odihnească – îți dădea clasă în materie de sărbători ale orașului. Măcar pe vremea lui mai vedeai la Arad pe Phoenix sau Holograf, pe Albano, Fan Factory, Bad Boys Blue sau Venga Boys. Nu că ar fi niște somități, dar decât Velea și Lelea sau Pandelea, e incomparabil. Apropo dom’ primar, știi de câte ori a fost Velea la Arad în ultimii trei ani? De cel puțin patru ori. Și atunci cum Dumnezo te-ai gândit că bun o fi și de data asta?

    Dom’ primar, vrei ca Aradul să fie Capitală Culturală Europeană 2021. Păi care-i legătura între parangheliile de prost gust și Capitala Culturală 2021. Te-ai uitat cu cine suntem contracandidați? Cu Cluj-Napoca. Știi dom’ primar cine a fost în această vară la Cluj-Napoca? A fost Prodigy. Au mai fost David Guetta și Avicii. Nu sunt Pink Floyd sau AC/DC, dar totuși sunt cineva, mult peste Velea, Lelea și Pandelea…

    Dom’ primar, marile tale ctitorii sunt strada Mețianu și noua pasarelă. De Zilele Aradului, pe Mețianu nu s-a întâmplat nimic cu excepția umbreluțelor colorate care mai mult au fost absente decât prezente,  iar pasarela arată de parcă ar fi fost făcută în primăvara anului 1962. Sunt tare curios dacă ar fi lucrat cineva în curtea dumitale, dom’ primar, iar calitatea lucrărilor era asemenea celor de pe mețianu sau noua pasarelă, le-ai fi dat vreun ban? Nu le-ai fi dat. Pentru că nu meritau.

    PS: Pe cine vrei iar să prostești dom’ primar? Pe cei 28 la sută care te vor vota la anul și te vor instala încă o dată primar? Poate că îți va reuși. Dar oare e normal să îți faci campania electorală din banii publici, prin paranghelii de 14 zile prin cartiere și pe Centru? Oare e normal să mergi cu câteva zile înainte de alegeri și să ții discursuri plictisitoare, insipide, fără noimă, fără substanță, prin Grădiște, Sânnicolau Mic, Bujac sau Micălaca, în care să vorbești despre marile tale succese: asfaltarea cartierelor în care se huluie drumul din cauza calității lucrărilor, canalizarea care pute peste tot, să le spui că ai terminat facultatea la Timișoara, sau că Aradul s-a dezvoltat în zece ani cât alte orașe într-un secol… Să ne spui că ai renovat nuș câte baze sportive când de fapt ai demolat trei stadioane în zece ani, douăs Kaufland, unul Mall, când de fapt sportul de performanță a dispărut cu desăvârșire din oraș tocmai în mandatul tău?

    Din păcate, nu mai avem prea multe motive de bucurie în orașul acesta, iar când le avem, ni le strică administrația cu sărbătorile ei…

    Dom’ primar, zi zău cu limba scoasă și lasă-ne cu parangheliile tale scumpe și de mare, mare prost gust! Te rugăm!

    Distribuie articolul

    Comentarii

      • Nu e suficient sa fi cel mai talentat dintre pierzatori … imi pare rau, dar te fura peisajul, … a facut mai multe decat ceilalti, dar intotdeauna urmeaza un dar, a facut multe ca a avut fonduri si daca nu facea nu putea sa se pricopseasca el, ea(doamna cu audi) si apropiatii lui, cei ce au pus mana pe contracte. Toti primarii daca aveau fonduri faceau … ca altfel cum sa bagi racul ? Bravo Ba Baiatule … Din pacate noi multimea suntem multi si prosti !!!

        +4 voturi
        +1
        -1
    1. Am vrut sa comentez pe Aradon dar va prefer pe voi si am avut de asteptat pana a venit stirea.

      Ce a facut Cezar cand Roma murea de foame ?

      Same shit !!! doar ca mai putin violent, violent doar prin natura bolilor ce deriva din consumul exagerat de mici si bere.

      Multi da prosti …

      Cum Cezar nu a fost nemuritor … nici falcutza nu va fii o vesnicie … si cum toate se platesc pe pamantul asta (o spun fizicienii) abia astept sa il prinda scadenta pe acest subtirel …

      +20 voturi
      +1
      -1
    2. Cred ca nemultumiri si nemultumiti vor fi intotdeauna.Dar stimate jurnalist,oare cu ce cantar masori si in numele cui iti dai cu parerea? Te-a mandatat cineva? Trebuia sa scrii articolul la persoana intai daca nu-ti place ceva,adica puteai spune:”domnule mie nu imi place”!Pentru ca iti place sau nu,Falca va fi primar in urmatorul mandat.Numai dac nu candideaza sau daca face ceva ilegal si-l ia DNA-ul, nu castiga.Si lumea vede si mai ales pricepe.Dar normal,vezi mai bine paiul din ochii altuia decat barna din ochii tai.Apropo, zi zau cu limba scoasa,sunt convins ca dumneata poti…..

      --15 voturi
      +1
      -1
      • Pe Falca l-au mandatat aradenii sa cheltuie cu eficienta banul public. Pentru ca asta trebuie sa faca un primar, nu-i asa? Iar el cu ce moneda a raspuns increderii oarbe si justificate – de ce? habar n-am- a unora ca dumneata, cu pasarele de 1 milion de euro, cu banci de 8 mii de euro pe Metianu, cu strandul copilariei noastre transformat intr-un fel de ghetto imprejmuit cu gard. Intrati pe internet sa vedeti ce au facut altii. In Alba Iulia cetatea a fost superb renovata din bani europeni. Avem o cetate in stil Vauban, ca si aceea. La noi de ce nu se poate?

        +6 voturi
        +1
        -1
    3. Da… o sa ne culturalizeze cu de-a sila. O tine-o tot intr-o paranghelie, cu burtile umflate de carneturi si bauturi acidulate. Nici nu am stiut ca a cantat nespalatul de Velea, daca stiam ma duceam sa dau in el cu oua clocite. Vorba autorului acestui articol… faci cultura cu Velea… sigur se putea si mai rau… si exemplu o trupa de manelisti care sa “incante” poporul. Dar nu ma mai mira nimic.

      Probabil ca se concureaza pentu titlul de Arad Capitala gratarelor sau ” Intaiul gratar al Europei”, asta are mai mult sens.

      +7 voturi
      +1
      -1
        • Nu am citit pe diagonala, ci am facut o afirmatie pe jumatate. Poate Falca a inteles din presa ca lumea vrea mai multe zile.
          Dl. primar nu poate sa spuna ca acest eveniment are pretentie de eveniment demn de o Capitala Culturala… Poate Aradul sa fie Capitala Culturala? Ce avem sa aratam?

          O sa fac o afirmatie in cunostinta de cauza. De 6 ani incoace concediile ni le petrecem in Ialia. Sa iti spun un secret: Si acolo e cam aceeasi balci. Mai putin carneturi si bauturi alcoolice vandute stadal… Te intalnesti cu astfel de sindrofii (cu gratare, paste, fructe de mare, pizza, etc) la sarbatorile localitatii, in spatii organizate de municipalitate, de obicei in afara localitatii (cum se organizau bunaoara la noi in incinta strandului Neptun), ca nu se matoleste lumea, ca nu vezi cersetori… asta e alta poveste. In centrul orasului au si tot felul de evenimente culturale ex. muzica de jazz, sinfonica, turniruri, competitia steagurilor, cam tot ce evoca periaoda lor de glorie din epoca medievala (si da… implica si animale care au nevoi fiziologice)… Si acolo sunt tarabe cu kitsch-uri si tot felul de nimicuri si chiar se calca lumea in picioare! Evenimente de genul au loc de mai multe ori pe an si sunt asteptate cu aceeasi febrilitate de comunitate. Oricum primarii de acolo nu au pretentii la titulatura ”Capitala Culturala”.

          0 voturi
          +1
          -1
    4. Danilos, întrutotul de acuerdo! Strămoșii nu văd decât cu dioptriile care le înlătură iluzoriu bârna din fața ochilor.Tot prostitu atâta știe: falcăofăcuttreabă! Da uită-te, orbule, mai bine ce treabă a făcut! Îi faină Mețianu, pârneavo medievală? Îi fain zici tu care ai fost obișnuit cu mămăliga-n traistă și cizmele puțitoare de cauciuc troșcălind prin gropi noroioase. Când s-a așezat F la masa puterii, din 2008 încoace – s-au așezat omul și apoi partidul, împreună compilând planuri sub forma tunurilor de ieri și de azi. Printre aceste tunuri falcă a făcut și TREABĂ. Mare treabă, da. Vouă v-ajunge să beliți ochii și să ziceți ce faaaain! No, așa da. Înc-un mandat pt asta! Dar Falcă nu e nici pe departe acel ecce homo providențial al unei primării, oricare ar fi ea. A fost ambițios, a răbdat în umbră, a lins, a înghițit și acum scuipă mult. Deci când s-a așezat la masa Aradului l-a luat la bucățele și l-a dărăburit în proiecte. Nu s-a uitat niciodată la bani că doar nu a dat vreodată ceva de la el. Tot ce (s-)a făcut a păstrat regula mafiotă a oamenilor de cas(t)ă. Dănilă bine scrie când zice că totul e de proastă calitate și ne costă enorm. Nu este loc în Arad pe care falcă să nu-l fi analizat (și) în interesul său și al clanului. Așa a ajuns dintr-un țăran pripășit în primar cu ștaif, plin de bani, firme și vile dar cu rezistența psiho-fizică la pământ. Nu are gusturi muzical-estetice – very real, Dănilă, e incult și orgolios, răzbunător în prostie, se îmbracă după ultimul răcnet de la Spitalul 9, iubește anapoda și nu mai cunoaște ho-ul în nimic, faptul că kil/l/ul se formează gram cu gram… Plus că are o psiho-frică-n priviri de parcă l-ar vedea pe Nostradamus recitându-i propriul catren de future/looser.
      PS – mai bine atunci o Stela+Arșinel cu enervanta lor Catenă decât alexvelea/pielea…curcii sau lelea/furcii; dar cu pandelea ce-ai avut, Dănilă? Ăsta (vă) face spectacol full contact/pagină fiind mereu băgat în p.r.i.z.ă.

      +11 voturi
      +1
      -1
    5. Sunt total de acord cu autorul articolului dar am doar un comentariu, unul poate cam sec, urmeaza un AN ELECTORAL, si se pregateste inca o “mare prosteala” cum am fost obisnuiti in ultimii 25 de ani, tinand cont de actuala lege electorala Primarul este ales din primul tur de scrutin si poate si ales de un procent foarte mic din populatia orasului, pentru acel procent sunt aceste “spectacole”

      +3 voturi
      +1
      -1
    6. Nu canditeaza nici Maduta nici Caprar pt. ca nu au cao si de la centrul lor PSD nu sint apreciati vorbesc de ei ca de niste cirpe stie toata lumea ce au facut pt. Arad ?????nimic nici o piatra rau pusa nu au puso ce afacut Maduta de cind e parlamentar ati auzit de vreun proiect adus bani pt. oras hai sa vedem realitaea nu o Falca un om perfect dar e cel mai bun din cei mai putin buni ,

      --3 voturi
      +1
      -1
    7. Un adevăr nu poate fi cunoscut și acceptat decât din cunoaștere, propria experiență, experiențele celorlalți, greșelile aflate în dezbatere publică sau greutatea peste – a lucrurilor bune. Când îți iei biblia matematică sub braț și cutreieri cu ea orașul Administrației falcă – să nu spuneți că nu se pretează termenul! – vezi ce-i bun și ce-i rău. Din 2008 când audiențele se țineau cu 200 de persoane fără locuință – în sală, falcă zicea: n-avem! A dat în schimb sociale pe Tarafului și a furnizat subiecte en-gros! A făcut ANL-uri. Nu v-a convenit cât de corupt s-a ”analizat” punctajul? Ați avut ce bârfi, înjura și scrie. Din cele aproape 800 de străzi urbane câte sunt asfaltate? Cu ce sume+durabilitate/calitate. Socotiți pe cartiere. Trotuare și mai ales BORDURI! Iarăși dezbatere despre firmele de casă și bănocii grei intrați în buzunar de partid+edil/șef. Autostrăzile nu-s ok?! Sigur nu-s. Dezbateți și admonestați administrația și pt asta. Nu vă plac parcurile tot mai pustii? Nu uitați asta la vot. Care parcuri?! Cel al copiilor stă ca pe ace dar am numărat peste 60 de pomi tăiați+uriașul căruia i s-au tăiat rădăcinile câteva nopți la rând dp care a căzut ”tunat”. ”Eminescu” era deja pe lista ”modernizării” și adapatării la timpul istoric ce-l trăim – deci trebuia să poarte un nume: parcare. A fost scandal și s-au lăsat( nu de tot). Au luat p-ța A Iancu la ochit, actualmente jumulită, gata de parcare subterană. (în veci vot de la mine!). S-au modernizat piețele. Ce scandal în Mihai Viteazu!, știți. Epopeea ”cosmetizării și toaletării copacilor” – a furnizat mii de metri cubi de lemn acestei administrații. Licitațiile de care știți și de care nu știți, procesele pe zahăr, cet, fond funciar , ștrandul, subcetatea, retrocedările și ”preluările” sub aripa adm loc și multe altele de care NU ȘTIM – inclusiv spațiul cultural/artistic în care această administrație înghesuie subbalcanic tot ce-i convine lui falcă (măcar am scăpat de bella/ciao lui ioțcu!) – sunt ecuații ale unui sistem geometric corupt. Toți aveți câte puțin dreptate – dar Adevărul depășește întotdeauna în cutremurătoarea-i lumină orice așteptare atunci când îl cunoști ÎNTREG. Te dă pe spate!

      +1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    2 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.