Doliu în voleiul românesc. A murit Florin Grapă, unul dintre cei mai valoroşi antrenori din istoria sportului
Florin Grapă, unul dintre antrenorii marcanţi în ultimele decenii în voleiul feminin românesc, a decedat, marţi dimineaţa, la vârsta de 68 de ani, după o luptă dură cu o boală nemiloasă, potrivit paginii de Facebook a Federaţiei Române de Volei.
Născut la 20 noiembrie 1954, Florin Grapă, profesor universitar doctor la Universitatea din Bacău, a fost unul dintre cei mai valoroşi antrenori din istoria voleiului românesc. De numele său se leagă toate performanţele formaţiei feminine Ştiinţa Bacău, pe care a preluat-o în 1988, când echipa era în liga secundă şi ”pe care a condus-o şi a iubit-o până la în ultimele clipe ale vieţii”. A promovat pe prima scenă cu această formaţie în 1989 şi de atunci a transformat-o într-o forţă şi într-un reper al voleiului feminin românesc, notează Adevărul.
A câştigat cu această echipă mai multe titluri de campion naţional şi Cupe ale României, a condus-o în fazele superioare ale tuturor cupelor europene, dar a şi descoperit şi lansat foarte multe nume mari ale voleiului feminin autohton, foarte multe jucătoare descoperite şi formate de domnia sa ajungând să joace în echipa naţională a României.
Între 1986 şi 2000, a fost antrenorul selecţionatelor de cadete şi junioare ale României. Apoi, din 2001, a pregătit în mai multe rânduri lotul naţional de senioare, sub conducerea sa, naţionala calificându-se de mai multe ori la Campionatele Europene.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)