Doisprezece cetăţeni irakieni, opriţi la frontieră din drumul ilegal spre Spaţiul Schengen





Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorul Poliţiei de Frontieră Nădlac au depistat, în urma unei acțiuni pentru combaterea migrației ilegale, 12 cetăţeni din Irak, solicitanţi de azil în România, care au încercat să iasă ilegal din ţară, cu scopul de a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.
În data de 12.10.2017, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac, în cooperare cu un echipaj din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Arad, au desfășurat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale în zona de competență.
Astfel, în jurul orei 01.00, poliţiştii au observat, pe direcţia localităţii de frontieră Nădlac, mai multe persoane care se îndreptau pe jos, peste câmp, spre teritoriul statului vecin.
Lucrătorii celor două structuri au intervenit cu operativitate, iar grupul, format din 12 persoane, nouă bărbaţi, o femeie şi doi minori, a fost oprit în apropierea graniţei şi dus la sediul sectorului pentru cercetări.
Din primele verificări efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Irak, zece adulţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 32 de ani, și doi minori, în vârstă de 2 şi 3 ani, toţi fiind solicitanţi de azil în ţara noastră.
În cadrul cercetărilor, cetăţenii irakieni au declarat că intenționau să treacă fraudulos frontiera din România în Ungaria, pe jos, pentru a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este