Acum câteva săptămâni, basistul trupei Kiss, Gene Simmons, a făcut într-un interviu anumite comentarii, în stilul său caracteristic, prin care a criticat cu vehemență oamenii depresivi și cu porniri sinucigașe:

„Dependenții de droguri și alcolicii mereu se plâng că viața e grea și lumea e dură. Mama mea a trăit într-un lagăr de concentrare în Germania nazistă. N-am chef să aud căcaturile lor despre cât de grea e viața. Maică-mea se trezește în fiecare zi, zâmbește și iubește viața. Și vine un tip de 20 de ani să spună ‘sunt deprimat, locuiesc în Seattle’. Du-te-n *** și sinucide-te.”

După ce Robin Williams s-a sinucis de curând, citatul a fost răspândit de toată lumea și mulți s-au grăbit să-l acuze pe Simmons. Un post de radio din Australia chiar a interzis muzica trupei Kiss din această cauză, relatează Vice Romania.

Dar apoi, atenția oamenilor s-a întors spre Henry Rollins, fostul solist de la Black Flag și capul de afiș al oricărui documentar despre muzică. Rollins e un fel de purtător de cuvânt autoproclamat al unei generații care a crescut cu muzica punk a anilor ’90 sau cu muzica alternativă și are obiceiul de a își face unoscut punctul de vedere legat de diferite subiecte serioase.

Acum câteva zile, Rollins și-a publicat editorialul săptămânal din LA Weekly. Titlul era: „ Mă *** în ea de sinucidere.” A tratat, cu atitudinea lui relaxată, subiectul depresiei și al sinuciderii prin prisma morții lui Robin Williams.

„Nu mai pot lua în serios această persoană. Pot aprecia ce a făcut din punct de vedere artistic, dar mi-e imposibil să-mi pară rău pentru ea. Și-a abandonat viața intenționat. Mi-e greu să-mi pară rău dacă persoana respectivă a făcut ce și-a dorit. Păcat că s-a dus, dar e o decizie pe care a luat-o. Trebuie s-o respect și să merg mai departe.”

Evident, asta nu le-a căzut bine multor persoane care au suferit sau suferă de depresie sau cunosc pe cineva care suferă de depresie. Mulți și-au manifestat nemulțumirea pe Twitter, unii la modul foarte personal.