Doi morți în accidentul din această dimineață de la Olari! „Din păcate s-a declarat decesul celor două persoane”
Echipajul de descarcerare de la ISU Arad, format din trei ofițeri, dar și un echipaj de salvare-căutare, o echipă de pompieri de la Chișineu Criș, un alt echipaj de la SMURD și o ambulanță de la SAJ Arad sunt în aceste momente la Canalul Morilor, între localitățile Olari și Sintea Mare, acolo unde un autoturism a căzut în canal.
Conform primelor informații obținute de la ISU Arad, două persoane s-ar fi aflat în autoturism.
„În autoturism sunt două persoane, ambii sunt bărbați. Sunt inconștienți”, scrie ISU Arad.
UPDATE ISU Arad: Cele două victime (bărbați, de 70 și 74 de ani) sunt extrase din autoturism, sunt inconștiente, fără semne vitale, au fost predate echipajelor medicale prezente la locul accidentului.
După ce medicii au încercat mai multe zeci de minute resuscitarea victimelor, „din păcate s-a declarat decesul celor două persoane”, ne scrie ISU Arad.
UPDATE IPJ Arad: Din primele cercetări la fața locului, s-au constatat următoarele: astăzi, în jurul orei 10:25, un arădean de 74 de ani a condus un autoturism pe D.J. 791, dinspre Olari înspre Sintea Mică, iar la km 19+750 m, într-o curbă ușoară la dreapta, pe fondul neadaptării vitezei, a pierdut controlul asupra autoturismului, răsturnându-se într-un canal colector de apă (canalul Morilor).
În urma evenimentului, conducătorul auto și un pasager de 71 de ani, au decedat.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)