sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Doi indivizi urmăriți pentru planificarea unui omor la comandă și trafic de droguri, prinși de trupele speciale într-un hotel de Satu Mare

    de Special Arad | 16 aprilie 2022, 8:32 AM | Naţional | Recomandările editorilor

    0

    Doi slovaci care erau urmăriți internațional pentru trafic de droguri de mare risc, dar și pentru planificarea unui omor la comandă, au fost prinși de polițiștii români, într-un hotel din Satu Mare. Autoritățile slovace au transmis că aceștia sunt deosebit de violenți și pot fi înarmați.

    În urma investigațiilor derulate de polițiștii Serviciului Urmăriri din cadrul Direcției de Investigații Criminale și a cooperării internaționale, au fost depistați și reținuți doi cetățeni slovaci, urmăriți internațional pentru participare la un grup infracțional organizat și trafic ilicit de droguri de mare risc.

    Astfel, la solicitarea autorităților slovace, a fost declanșată o operațiune, având ca obiectiv localizarea și reținerea celor doi slovaci, urmăriți internațional, unul dintre ei fiind mediatizat și prin intermediul ENFAST (European Network for Fugitive Active Search Teams) – www.eumostwanted.eu, cu sprijinul EUROPOL.

    Cei doi se sustrăgeau arestării preventive pentru comiterea infracțiunilor de apartenență la un grup infracțional organizat și trafic de droguri, fiind cercetați și într-un alt dosar penal instrumentat de autoritățile slovace, pentru planificarea unui omor la comanda (faptă neconsumată).

    Începând cu anul 2015, cei doi ar fi constituit un grup infracțional organizat, împreună cu alte persoane, prin intermediul căruia ar fi produs și vândut droguri de mare risc, în valoare de peste 22 de milioane de euro.

    Datele furnizate de FAST Slovacia (Fugitive Active Search Teams) au arătat că bărbații sunt deosebit de violenți, posibil înarmați, existând informații că ar fi trecut, fraudulos, frontiera în România.

    Activitățile specifice derulate în România de Serviciul Urmăriri din cadrul Direcției de Investigații Criminale, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale și a Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, au condus la depistarea celor 2 bărbați, într-un hotel, din municipiul Satu Mare.

    Asupra lor au fost găsite acte de identitate falsificate și arme albe.

    Cei doi au fost prezentați Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și Curții de Apel Oradea, fiind arestați preventiv pentru 30 de zile.

    De asemenea, a fost declanșată procedura de predare a lor autorităților slovace.

    Activitățile investigative au fost efectuate de către FAST România (Serviciul Urmăriri din cadrul Direcției de Investigații Criminale), sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, cu sprijinul SIAS și DOS.

    Totodată, s-a beneficiat de sprijinul compartimentelor urmăriri din cadrul inspectoratelor de poliție județene Bihor și Satu Mare.

    Schimbul de date și informații cu autoritățile slovace a fost efectuat prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională.

     

    Sursa: Știri pe surse

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.