Doi copii și o femeie de 52 de ani au murit intoxicați după ce apartamentul în care locuiau a luat foc, în sudul țării
O femeie în vârstă de 52 de ani şi doi copii, unul de trei ani şi celălalt de patru ani, au murit în noaptea de marţi spre miercuri, în urma unui incendiu izbucnit în apartamentul în care locuiau. Incendiu a avut loc în Dolj și victimele au fost găsite prea târziu, manevrele de resuscitare fiind în zadar.
Conform news.ro, cauza probabilă a incendiului a reprezetant-o utilizarea instalaţiei electrice în mod necorespunzător, fiind vorba de conductori electrici improvizaţi. Ajunşi la faţa locului, pompierii au observat că incendiul se manifesta generalizat la un apartament situat la etajul al doilea al unui bloc de locuinţe cu patru etaje, se arată în comunicatul ISU Dolj.
„Un număr de şase locatari deja se auto-evacuaseră din bloc, echipajele de intervenţie procedând în primă instanţă la căutarea şi salvarea celorlalţi locatari, pompierii evacuând în afara imobilului alte zece persoane (şapte adulţi şi trei copii). Dintre acestea, trei persoane (un adult şi doi copii) care au fost găsite în apartamentul incendiat, în stare de inconştienţă, din cauza intoxicaţiei cu fum, au necesitat efectuarea imediată a manevrelor de resuscitare. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de echipajele de prim ajutor medical de urgenţă, cele trei persoane nu au supravieţuit”, a mai transmis ISU Dolj. Victimele au fost o femeie de 52 de ani şi doi copii, unul de trei ani şi celălalt de patru ani.
Sursă news.ro


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)