Doi bărbați și un copil, reținuți după ce au furat o mașină din Pecica și au plecat cu ea la plimbare





Doi bărbați și un copil au fost reținuți pentru 24 de ore după ce aceștia au pătruns, în noaptea de 21 spre 22 mai, în curtea unei case din orașul Pecica, de unde au furat 300 de lei și cheile unui autoturism cu care au plecat la drum. Ulterior, mașina a fost găsită abandonată.
„În urma investigațiilor efectuate de polițiștii orașului Pecica au fost identificați doi bărbați și un minor, care, în noaptea de 21 spre 22 mai, ar fi pătruns fără drept în curtea unui imobil din Pecica, de unde ar fi sustras suma de 300 de lei și cheile unui autoturism, pe care l-ar fi condus în localitate, iar ulterior l-ar fi abandonat. În baza probatoriului administrat, cei în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului de caz într-un dosar penal întocmit pentru furt calificat și furt în scop de folosință”, a transmis IPJ Arad.
Citește și: Cine sunt cele două doctorițe acuzate de procurorii arădeni că au decontat bani pentru servicii neprestate
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)