Doi bărbați au primit ordine de protecție provizorii, deoarece și-au amenințat și bătut concubinele
Comunicat. Polițiștii Biroului de Ordine Publică au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat de 36 de ani, din Iași, care, în noaptea de 11/12 iunie a.c. și-a agresat concubina, lovind-o cu pumnii și cu o curea peste față.
O femeie din Nădlac a reclamat faptul că soțul acesteia, în vârstă de 40 ani, din aceeași localitate, a amenințat-o cu acte de violență în fața locuinței acesteia, cei doi soți fiind despărțiți în fapt.
Pe numele celor doi bărbați au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, respectiv violență în familie și amenințare, având interdicția de a se apropia de victime


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)