Doi bărbați au fost prinși la volan, fără permis de conducere
Comunicat. Polițiștii rutieri cercetează doi bărbați pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere.
Un bărbat de 40 de ani, din Sâmbăteni, a fost depistat de polițiștii Biroului Rutier, în timp ce conducea un autoturism pe strada Eugen Popa, din municipiu. La solicitarea polițiștilor, acesta a prezentat un permis de conducere emis de autoritățile S.U.A., care nu îi conferă dreptul de a conduce pe teritoriul României.
Polițiștii Serviciului Rutier au depistat, pe D.N. 79, un bărbat de 47 de ani, din Bocsig, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Chișineu-Criș, fără a deține permis de conducere.
Cei doi bărbați sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)