Documentație actualizată pentru drumurile Târnova-Tauț și Gurahonț-Buteni

    de Special Arad | 16 octombrie 2018, 1:48 PM | Administraţie

    1

    (foto: Google Maps)

    Consilierii județeni au aprobat documentația tehnică pentru două drumuri județene foarte importante: cel dintre Târnova și Tauț, respectiv Gurahonț-DJ 708 (Buteni). Cele două drumuri au fost respinse de la finanțare de Guvernul Românei și vor fi modernizate, cel mai probabil, din resursele Consiliului Județean Arad.

    Primul tronson, în lungime de 9 kilometri, va fi reabilitat în timp ce modernizarea celui de-al doilea drum va începe cu un prim tronson de circa 1 kilometru, ieșirea din Gurahonț spre Iosaș. Inițial s-a dorit finanțarea acestor două tronsoane prin PNDL (Programul Național de Dezvoltare Locală), dar cele două proiecte au fost respinse de Ministerul Dezvoltării, motivația fiind lipsa fondurilor. Consiliul Județean a reactualizat Documentația de Avizare a Lucrărilor (DALI) pentru ambele proiecte, urmând să identifice sursa de finanțare a acestora.

    „Aceste drumuri fac parte din strategia Consiliului Județean Arad, de dezvoltare a infrastructurii rutiere județene. Trebuie să ținem cont de faptul că drumul Târnova-Tauț este folosit de peste 8000 de arădeni, iar traseul Gurahonț-Buteni de alți 9000. La aceștia se adaugă și cei care tranzitează localitățile aflate pe traseul celor două tronsoane de drum. Refuzați de Guvernul României, deși arădenii sunt buni contribuabili la Bugetul de Stat, suntem nevoiți să ne reorientăm și să găsim alte surse de finanțare, cel mai probabil din fonduri proprii. Deocamdată s-au actualizat indicatorii tehnici și cei economici, pentru a putea depune proiectele pentru finanțare”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.

    Valoarea totală estimată pentru tronsonul Târnova-Tauț este de 18.019.071,18 lei (cu TVA), în timp ce pentru modernizarea primului tronson din drumul Gurahonț-Buteni sunt prevăzuți 3.847.074,68 lei (cu TVA).

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    8 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.