Documentar Deutsche Welle din infernul bordelurilor germane: românce devenite sclave





Multe fete tinere duse din România şi Bulgaria, în Germania, unele dintre ele minore, sunt forţate să întreţină relaţii sexuale cu până la 15 bărbaţi pe zi, deseori fără a se proteja.
Fenomenul prostituţiei forţate este o afacere care le aduce proxenetilor şi patronilor fără scrupule milioane de euro în fiecare an, pe seama fetelor şi femeilor devenite sclave, care deseori caută cu disperare o ieşire din această situaţie, se arată într-un reportaj realizat de o echipa Deutsche Welle.
Potrivit autorilor documentarului, Nadia Luer şi Jo Goll, care au petrecut un an pentru documentarea reportajului, în contact cu victimele prostituţiei forţate, tinerele văd de multe ori Germania drept o cale sigură pentru o viaţă mai bună pentru ele şi familiile lor. Fetele care cresc în sărăcie pot fi o pradă uşoară pentru traficanţi.
În documentarul realizat de Deutsche Welle, sunt arătaţi proprietari fără scrupule de bordeluri din Berlin, care atrag tinere românce către prostituţie, în Germania, prin intermediul anunţurilor de pe Internet – şi asta destul de legal, de când Parlamentul german a adoptat o lege în anul 2002, privind prostituţia, care echivalează această activitate cu cea a unor servicii mai convenţionale.
De atunci, piaţa a cerut tot mai multe fete noi, mai ales pentru că această abordare fără inhibiţii a prostituţiei atrage acum turişti sexuali din toată Europa.
În cadrul unor discuţii lungi şi confidenţiale, ce doi autori ai documentarului au vorbit cu unele dintre femei care le-au dezvăluit şi au explicat cum au fost atrase de către traficanţii brutali, în ţările de origine, cu promisiuni de a lucra ca şi chelneriţe sau asistente pentru bătrânii din prospera Germanie.
Însă acele vise se destramă la frontieră, unde paşapoartele şi, astfel, identităţile lor le sunt luate.
Documentarul este difuzat de Deutsche Welle începând de miercuri seară, până vineri, atât în Europa, cât şi pe alte continente, şi arată cât de greu este să ieşi din acest cerc vicios al sexului forţat şi al violenţei.
Comentariile portalului
Dl. prof. Bereteu este foarte iubit de elevi, în timp ce soția lui NU. Dna profesoară îi umilește pe elevi, îi ia peste picior daca nu știu să (...)
Dar care e noutatea, având în vedere că Aeroportul Brașov-Ghimbav funcționează de aproape doi ani cu un astfel de turn virtual ?? Și culmea, acel turn virtual funcț (...)
== DESI NU A MAI ATERIZAT NICIUN PASAGER DE PESTE 15 ANI ==ACOLO SUNT ANGAJATZI 5 POLITZAI DE FRONTIERA CARE FREACA LEGEA DE FRONTIERA == SCARBA MI E -- UN OFITZER SI 4 MAJURI == VA (...)