Distruși în secuime! Sepsi Sfântu Gheorghe – UTA 4-1





UTA a pierdut la scor meciul din etapa a 10-a a ligii secunde disputat în secuime, la Sfântu Gheorghe. După o primă repriză „albă”, UTA a capitulat în partea a doua a meciului din Covasna deși a condus încă din primul minut al reprizei secunde.
Sepsi a dominat jocul de la un capăt la altul, ocaziile la poarta lui Miron fiind multe și în primele 45 de minute. UTA a răspuns destul de palid prin două șuturi de la distanță ale lui Burlă, dar și printr-o fază creată de Adrian Petre și finalizată de Strătilă cu un șut mult peste poartă.
În repriza a doua, UTA a început perfect, Curtuiuș marcând cu o lovitură de cap în urma unei centrări a lui David. Era 0-1 la prima fază a celui de-al doilea mitan.
A fost golul care parcă i-a motivat și mai tare pe secui. Din minutul 60 avea să iasă la rampă Hadnagy, fostul atacant al celor de la FC Brașov și FC Botoșani, întors acasă la Sfântu Gheorghe „tocmai pentru astfel de meciuri”, cum spunea el după meci. Hadnagy a marcat de trei ori în zece minute, a doua reușită fiind din penalty și în minutul 71 era deja 3-1, o revenire foarte spectaculoasă a secuilor.
Apoi a urmat eliminarea lui Curtuiuș, care a „colecționat” două avertismente în doar opt minute. În minutul 69 l-a faultat pe portarul Niczuly, iar în minutul 77 a simulat în careul advers. Sepsi avea să mi marcheze o dată prin Plămadă în minutul 79 și stabilea scorul final, 4-1!
Gazdele au mai ratat alte trei-patru situații bune de a marca, astfel că UTA deși a pierdut drastic, a trecut pe lângă o înfrângere și mai umilitoare,amintind de partida tur a barajului de la Călărași.
Marea problemă este acum meciul care urmează. UTA este pe locul 5, dar de mâine (de duminică) poate să cadă chiar pe locul al 6-lea dacă Mioveni învinge pe teren propriu formația Râmnicu Vâlcea. La Arad vine Juventus București, echipa care ocupă primul loc al clasamentului. Formația antrenată de fostul stelist, dar și utist pentru o scurtă perioadă, Daniel Oprița, a câștigat ultimele patru meciuri disputate.
UTA are noroc din punct de vedere al calendarului competițional. Faptul că marți are de susținut un meci în Cupa României în compania echipe Mamma Mia Becicherecul Mic, îi dă posibilitatea să îi aibă pe teren la meciul cu Juventus și pe Tănase și pe Curtuiuș, jucători care au fost eliminați în ultimele două jocuri, cu Afumați și Sepsi. Va lipsi Adrian Petre care va fi plecat la acțiunea lotului național Under 19 din Olanda.
SEPSI OSK SFÂNTU GHEORGHE – UTA ARAD 4-1 (0-0)
Hadnagy 61, 65-11m, 71, Plămadă 79 / Curtuiuș 46
Sepsi: Niczuly – M. Burlacu, I. Ursu, Rz. Damian, Dumbravă – Huiban, Issa (40 Răduțoiu), Minciună, Chiş – I. Plămadă (83 Țuțu), Hadnagy (cpt.- 89 Tofan)
Rezerve: Fejer – Răduţoiu, A. Mihai, Ţuţu, Tofan, Tanko, Ţepeş
Antrenor: Valentin Suciu
UTA: Bg. Miron – Al. David, Al. Manea, Gligor (cpt.), Burlă – Strătilă (83 Costin), Chindriş (89 Covaci), Jorza, D. Copil (65 Andor) – Curtuiuş, Ad. Petre
Rezerve: Al. Barna – Filaret, Polgar, Covaci, M. Vlad, Cr. Costin, Andor
Antrenor: Roland Nagy
Arbitru: Laurenţiu Ionaşcu (Buzău)
Asistenţi: Ciprian Iovu şi Iulian Cătălin Brînză (ambii din Botoşani).
Eliminat: Curtuiuș 77
►Min 46 0-1 David centrează de pe partea dreaptă şi Curtuiuş înscrie cu capul
►Min 61 1-1 Hadnagy primeşte o minge în adâncime de la Ursu, pătrunde în careu şi îl execută pe Miron din 10 metri uşor lateral dreapta
►Min 65 2-1 Hadnagy înscrie din penalty în dreapta lui Miron, care intuise direcţia execuţie, dar nu a putut evita golul
►Min 69 Cartonaş galben pentru Curtuiuş după un fault asupra lui Niczuly
►Min 71 3-1 Înscrie din nou Hadnagy după ce şutul lui Plămada a fost respins în faţă de către Miron
►Min 77 Al doilea galben pentru Curtuiuş după o simulare şi este eliminat
►Min 79 4-1 Chiş pătrunde irezistibil pe partea dreaptă, şutează şi mingea respinsă în faţă de către Miron este reluată în plasă de Plămadă
Comentariile portalului
Așa cu ne-am obișnuit în ultimii zeci de ani, și de această dată trebuie sa alegem răul cel mai mic. Este interesant de remarcat cum s-a pus (...)
Lipseste d-l Tokes Laszlo din lista aia, era cel mai relevant reprezentant al unei "Biserici maghiare", interesant cum unii iredentisti fac pe altii extremisti in schimb e fascinant cum este (...)
Bai prostule nu George Simion este de vina ci gunoaie care gândesc că ține adică UE cara vrea distrugerea României și a Poporului Român prin reprezentanții (...)