sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Distincțiile Marii Uniri pentru reprezentanții administrațiilor locale și naționale

    de Special Arad | 15 noiembrie 2018, 2:34 PM | Administraţie

    2

    Într-un cadru festiv și emoționant, în somptuoasa sală a Palatului Cultural din Arad, Comisia Centenar a județului Arad a conferit Medalia Centenar prefecților, parlamentarilor, consilierilor județeni și municipali care au reprezentat Aradul și și-au adus contribuția la viața socială a municipiului și județului, din 1990 până în prezent. O altă distincție, Ordinul Centenar, a fost acordată reprezentanților tuturor celor 78 de unități administrativ-teritoriale ale județului Arad.

    Medalia Centenar și Ordinul Centenar au fost înmânate de președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, vicepreședinții Consiliului Județean Claudia Boghicevici și Sergiu Bîlcea, și viceprimarul Aradului, Călin Bibarț.

    Apogeul evenimentului a fost reprezentat de acordarea celei mai prestigioase distincții, Colanul Centenar, Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, primăriei municipiului Oradea, reprezentată de primarul Ilie Bolojan, primăriei municipiului Sibiu, reprezentată de Paul Mezei, precum și primăriei municipiului Arad, reprezentată de primarul Gheorghe Falcă. Pe scenă au mai urcat primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, și președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad, Gheorghe Seculici. Comisia Centenar a precizat că a dorit, prin distincțiile acordate, să refacă axa spirituală a Marii Uniri, pe relația Oradea – Arad – Alba Iulia – Sibiu. Colanul Marii Uniri a fost înmânat de Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

    Festivitatea a fost încununată de momente de excepție, precum intonarea Imnului de Stat de către elevul Adrian Petcu, defilarea Gărzii de Onoare de la Alba Iulia și extraordinarul concert susținut de soprana Alexandra Fits, acompaniată de pianistul Mariano Castro și artista Sand Art Mariana Pachiș.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Hoții și mincinoșii se autopremiază! Pentru ce? … ieșiți pe Centru și uitați-vă în jurul vostru. Tot ce vedeți a fost construit de ăia de sunt glod, de sute de ani, iar ăștia nici măcar grije nu știu să aibă de ce ei ne-au lăsat. … și pe deasupra tot ei sunt premiați? Iar noi tot cu gunoiul puțind în fața casei rămânem.

      O adunare de lași ce prin prezență le „certifică” meritele inexistente, unor hoți și mincinoși!

      +1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    0 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.