Disperată să fie fabuloasă, o arădeancă a furat bijuterii în valoare de 2700 lei din Macea
Se știe că iubirea pentru bijuterii poate fi nemărginită, însă o arădeancă a întrecut chiar limitele bunului simț, căci a dat spargerea într-o locuință din Macea și s-a făcut stăpână pe toate bijuteriile pe care a putut pune mâna. Din păcate pentru ea, dar din fericire pentru proprietari, femeia a fost prinsă de polițiștii din Curtici.
În urma cercetărilor efectuate, aceștia au stabilit că la data de 25 august, femeia de 27 de ani, din Arad, a pătruns în casa din Macea, de unde a furat bijuterii din aur în valoare de aproximativ 2.700 de lei.
Bijuteriile au fost recuperate, iar femeia s-a ales cu un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)