Cazul Teodor Țigan – Sinteza completă și ultimele evoluții: fostul director al Direcției Silvice Arad așteaptă sentința în procesul cu Romsilva
Fostul director al Direcţiei Silvice Arad aşteaptă sentinţa în dosarul în care a dat în judecată Romsilva pentru că i-a închis contractul de muncă înainte de termen.
Pensionat în 2023 de la Romsilva, reangajat imediat după, sau tot atunci, după cum se arată în raportul de acum al Ministerului Mediului, ca director al Direcției Silvice Arad, şi dat afară în 2025, după scandalul național legat de prima sa de pensionare imensă, arădeanul Teodor Țigan a dat în judecată Romsilva. Despre această situaţie puteţi citi AICI.
Sentinţa Tribunalului Arad este aşteptată pe 12 decembrie 2025.
Reamintim cititorilor că dosarul cu numărul 1202/108/2025 s-a judecat pe fond la Tribunalul Arad, la secția de litigii de muncă, părțile fiind Regia Națională a Pădurilor (Romsilva), ca pârât, și Teodor Țigan, ca reclamant, care a contestat decizia de concediere nr. 79, emisă la 13.03.2025.
Teodor Ţigan, cu Romsilva, la judecată
Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Arad imediat după concedierea lui Teodor Țigan, ca urmare a scandalului legat de prima de 100.000 de euro, sumă brută, încasată de acesta la momentul la care a ieșit la pensie din funcția de director general Romsilva. Data înregistrării dosarului a fost 2 aprilie 2025.
În dosar au fost doar trei înfăţişări și tot atâtea amânări, prima privind administrarea de probe, cea de a doua fiind cauzată de greva magistraţilor. Pe 27 noiembrie, la cea de a treia înfăţişare în instanță, Tribunalul Arad a decis să amâne pronunţarea în cauză pentru data de 12.12.2025.
Sentința va veni, ca atare, aproape de momentul la care Ministerul Mediului a anunţat că a finalizat raportul Corpului de Control la Direcţia Silvică Arad, că a găsit o serie de nereguli grave şi că a trimis raportul la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Direcția Silvică Arad și prima lui Teodor Ţigan, pe masa Parchetului
Ministerul Mediului a comunicat, în urmă cu câteva zile, că a decis să trimită raportul Corpului de Control privind acordarea bonusului de pensionare de aproximativ 100.000 de euro fostului director al Romsilva și al Direcției Silvice Arad, Teodor Țigan, la Parchet.
În comunicatul de presă remis pe această temă se arată că numărul problemelor semnalate la Arad este mare și că ele au legătură cu mai multe instituții. În raport se arată inclusiv faptul că Romsilva nu știa că directorul Țigan s-a pensionat, dat fiind că actele s-au făcut și desfăcut la Arad, departe de ochii tuturor. Ca atare, acesta a fost plătit în continuare ca director.
Cu toate acestea, la Tribunalul Arad, fostul director Ţigan cere despăgubiri pentru faptul că a fost dat afară în urma scandalului primei de pensionare.
În comunicatul ministerului se arată că, în cazul fostului director al Direcției Silvice Arad, Teodor Țigan, Casa Județeană de Pensii Arad a emis decizia de pensionare în decembrie 2022. Deși documentele erau adresate Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, ele au fost transmise inexplicabil către Ocolul Silvic Bârzava. „Acolo, documentele au fost înregistrate, dar nu au fost transmise mai departe, analizate și consemnate. În paralel, cererea de pensionare anticipată și cea pentru limită de vârstă sunt aprobate în doar două zile, deși legea prevede un termen de 45 de zile”.
„Romsilva a spus că nu știa că acest domn s-a pensionat”
„Acest ocol silvic nu a anunțat mai departe Romsilva. Drept urmare, directorul silvic Arad a continuat să fie angajat în calitate de director silvic în Direcția Silvică Arad, deși legea spune foarte clar că, în momentul în care te pensionezi, pe oricare dintre motive, contractul de muncă ți se închide de drept. Romsilva a spus că nu știa că acest domn s-a pensionat, ceea ce a însemnat că directorul silvic a rămas în funcție și a avut și pensie în același timp”, a precizat ministra Mediului, Apelor și Pădurilor.
Bonusul de pensionare acordat de Arad, un abuz clar
Tot aici se indică faptul că seria de ilegalităţi ale instituţiilor statului nu se opreşte. Bonusul de pensionare al directorului Teodor Ţigan a fost etichetat de ministră drept un abuz clar, în condiţiile în care, deşi trebuia acordat de structura centrală, Romsilva, a fost acordat de Direcţia Silvică Arad.
„Cea mai gravă abatere se produce în decembrie 2023, când domnul director silvic a solicitat un bonus de pensionare în valoare de aproape 480.000 de lei brut. Aici raportul indică un abuz clar: deși era subordonat direct directorului general al Romsilva și bonusul trebuia solicitat și aprobat exclusiv de conducerea centrală a Regiei, cererea este depusă la Direcția Silvică Arad și aprobată la nivel local, doar de directorul economic, fără informarea și fără aprobarea RNP Romsilva.
Este o încălcare directă a regulilor interne și a competențelor legale. În final, bonusul este plătit în șase tranșe, deși DS Arad se afla într-un colaps economic, iar contractul de muncă al domnului Țigan ar fi trebuit să înceteze cu un an înainte”, a mai adăugat ministra Diana Buzoianu.
12 milioane de lei, pierderea din acest an
Și despre situaţia financiară a Direcţiei Silvice Arad se vorbeşte aici: „În ceea ce privește situația economică a Direcției Silvice Arad, raportul Corpului de Control ne arată că această direcție silvică este într-o cădere financiară accelerată. În anul 2024, aceasta a închis bilanțul cu o pierdere de aproximativ 15 milioane de lei, iar în primele șase luni ale anului 2025 deja au fost acumulate pierderi de 12 milioane de lei”.
Drumul forestier Valea Orbilor, realizat doar în acte
Raportul nu vorbește doar despre problema primei de pensionare a directorului Țigan și despre situația financiară de la Arad, ci și despre alte abateri și posibile ilegalităţi. În raport se arată, de pildă, că: „Am descoperit, cu ocazia acestui control, că au fost identificate inclusiv investiții care au fost achiziționate, recepționate, plătite, dar care nu există în realitate. Este, de exemplu, cazul drumului forestier Valea Orbilor, unde au fost plătite facturi în valoare de 280.000 de lei pentru refacerea unui drum care ar fi fost afectat de calamități.
Există rapoarte, există hârtii, există absolut tot ceea ce ar trebui să existe pentru un drum care ar fi trebuit să fie făcut corect, funcțional. În practică, acolo au fost aruncate câteva pietricele de la râul din apropiere, iar drumul nu există nici astăzi, deși banii au fost plătiți.”
Plângere la Parchet, verificări la Romsilva
Potrivit ministrei Mediului, Diana Buzoianu, raportul Corpului de Control va fi transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru ca procurorii să verifice dacă faptele descrise întrunesc elementele constitutive ale unor infracțiuni.
Totodată, raportul va fi transmis și către RNP Romsilva, în vederea luării măsurilor legale privind conducerea Direcției Silvice Arad, pentru pierderile masive înregistrate în perioada 2023–2024, precum și conducerile ocoalelor care nu au respectat bugetele și indicatorii de program.
Arad, alte 38 de prime de pensionare de zeci de mii de lei
Reamintim cititorilor că, la nivelul Direcției Silvice Arad, așa cum ați putut citi pe Special Arad, în 2023 și 2024 au fost acordate prime de pensionare pentru 39 de angajați. Mai exact, nu doar fostul director Teodor Țigan a beneficiat de articolul 173 din contractul colectiv de muncă. Alți 38 de angajați ai Direcției Silvice din Arad au încasat, în 2023 și 2024, prime de pensionare, în baza acestui articol, care permitea acordarea unei sume echivalente cu 10 salarii.
Despre această situație puteți citi pe larg AICI.
Despre prima de pensionare ați putut citi și puteți reciti pe larg AICI, iar despre cum fostul director al Direcției Silvice Arad a dat în judecată Casa de Pensii și a câștigat, devenind pensionar cu pensie specială, puteți citi AICI.
Despre neregulile descoperite de Curtea de Conturi la Direcția Silvică Arad, despre abaterile financiar-contabile dar nu numai puteți citi AICI.
Despre faptul că DNA a fost sesizată încă din vară cu privire la cazul primei de pensionare a fostului director Teodor Țigan puteți citi AICI.
Citeşte şi:
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)